Pentru a se rezolva cumva problema mașinilor parcate neregulamentar în municipiul Botoșani dar și a parcărilor cu plată care sunt libere în prezent, Primăria face ultimele retușuri la regulamentul privind această activitate.
Acesta va fi supus dezbaterii publice, înainte de a-și produce efectele.
”Suntem în perioada de elaborare și publicare a regulamentului în ceea ce privește administrarea parcărilor precum și ridicarea mașinilor parcate neregulamentar. În acest sens am făcut o propunere pentru o serie de tarife”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
O oră pentru parcarea cu plată va fi 1,5 lei, așa cum era și în trecut și se dorește plata prin SMS dar și prin intermediul unei aplicații.
500 de lei ar putea costa recuperarea unei mașini ce va fi ridicată dacă va fi găsită parcată neregulamentar.
”Propunerea pentru ridicarea autoturisme este de 250 de lei și 250 de lei transport la sediul societății Eltrans dar suntem în discuții în ceea ce privește acest tarif, dacă va suferi modificări. Eu îmi doresc să fie un pic mai mic. Pentru blocare roată este același tarif care era și în trecut, aproximativ 100 de lei”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
La aceste tarife se pot adăuga cuantumul sancțiunilor aplicate sancțiunile aplicate de Poliția Rutieră și cea Locală.
La acest moment se așteaptă și o fundamentare de preț de la societatea Eltrans, cea care va prelua acest serviciu.
”Alte noutăți care ar merita să fie menționate sunt următoarele: relocarea mașinilor, aici avem o discuție în ceea ce privește costurile. Ne dorim foarte mult ca aceste costuri să fie suportate de operator sau municipalitate, să nu fie plătite de cetățeni”.
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Relocarea mașinilor se va face pe o rază de 100 de metri și doar în situații de urgență sau de lucrări edilitare, acolo unde frontul de lucru nu permite abordarea străzii respective, din cauza mașinilor parcate.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024