Au trecut șase ani de la moartea neașteptată a Mădălinei Manole iar tensiunile din familia artistei nu s-au stins nici până în ziua de astăzi.
Pe 14 iulie 2010, chiar de ziua ei, Mădălina Manole lua decizia de a-și pune capăt vieții. Trupul neînsuflețit al artistei a fost găsit de soțul ei, Petru Mircea, în locuința sa din Otopeni. Din acele clipe, decesul artistei a stârnit multe semne de întrebare dar și o serie de acuzații dure.
După cercetările specialiștilor s-a ajuns la concluzia că Mădălina Manole a înghițit 400 de mililitri de pesticid Furadan.
"De bărbatul care vindea acea substanță știu că este închis, însă de femeia care i-a adus fetei mele așa ceva nu mai cunosc nimic. Pot să spun doar că este o descreierată. Dacă auzeam că murea ea în pușcărie nu îmi părea rău. El nu este așa vinovat ca ea", a mai spus tatăl Mădălinei Manole.
După decesul interpretei a început și un război la propriu între familia acesteia și Mircea Petru, fostul ginere.
"Banii din drepturile de autor de pe urma fetei mele ajung în buzunarul și al femeilor cu care trăiește el. La alea le trebuie bani! Eu nu am ginerică să știe toată lumea. De nepotul meu nu mai știu nimic din cauza animalului care se laudă că își crește singur copilul. El a refuzat orice colaborare cu noi pentru că are ceva de ascuns", a mai spus Ion Manole.
Înainte de a părăsi lumea celor vii, Mădălina Manole a lăsat o scrisoare prin care își justifica decizia luată:
"Mi-a dăruit Dumnezeu cel mai frumos și curat suflet din lume, Puiu al meu, cel mai mare și minunat dar, copilalșul nostru, cei mai buni și sacrificați părinți din lume, frate drag, nepoți dragi, rude, prieteni, atâta lume cu suflet curat în jurul meu. Nu le merit, nu știu ce să fac cu ele, cum să am grija de ele, cum să le fiu de folos. Sunt o neputincioasă, o nevrednică, o complexată, am un milion de defecte și astea mă fac să gândesc că trebuie să mă opresc aici cu viața mea. Nimeni altcineva nu e vinovat de starea mea, doar eu. Voi toți m-ați iubit și mi-ați arătat lucrul asta mereu, tot timpul. Și totuși eu gândesc că trebuie să mă opresc aici cu viața mea. Așa gândesc eu, așa trebuie. Cum să închei rândurile astea?? Cum??? Sunt de neiertat, mă gândesc la voi toți, dar și la ce sa fac. Să nu mai fiu. Puiu mic să rămână o perioadă la Botoșani cu mama și tata. Poate mă va ierta mai târziu când va fi mare".
