Deși potrivit informațiilor inițiale tânărul mort în accidentul de la Orășeni s-ar fi aflat în mașină cu tatăl său, în realitate acesta ar fi ajuns în zonă după producerea tragicului eveniment rutier.
Constantin Volcinschi nu a putut urmări încercările disperate ale ambulanțierilor de a-i resuscita fiul și deznădăjduit s-a așezat la marginea drumului cu spatele spre fiul său Marius. Plângea în hohote și îngâna ceva de genul: ce rău poate face băutura asta, la ce am muncit eu o viață întreagă. Sesizând starea acestuia, câțiva membri ai echipajului de pe ambulanță i-au luat tensiunea și l-au dus într-o salvare care a plecat spre Botoșani. Constantin Volcinschi îl avea alături pe cel de-al doilea fiu al său care încerca să-l liniștească. (G.E.)
Pregătiri pentru alegerile prezidențiale: Primarii instruiți în ședință
Redacția Botoșăneanul
Mar 12, 2025
Urban Serv spală străzile din oraș, s-a stabilit programul - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 12, 2025
„Nebunia măririi”: Final de săptămână cu două spectacole deosebite la Teatrul „Mihai Eminescu”
Redacția Botoșăneanul
Mar 12, 2025
Un fenomen astrologic deosebit va avea loc pe 14 martie: Cum se va vedea Luna Sângerie
Redacția Botoșăneanul
Mar 12, 2025
Fostul portar al FC Botoșani a ajuns la o echipă care se zbate să supraviețuiască în Liga 2
Redacția Botoșăneanul
Mar 12, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile