Având în vedere faptul că Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe atenționări de vreme nefavorabilă pentru zilele acestea în toată țara (până mâine la prânz), conducătorii auto sunt sfătuiți să conducă prudent.
De asemenea șoferii sunt sfătuiţi să nu plece la drum în zonele aflate sub incidența acestor avertizări fără a avea autovehiculul echipat pentru circulația în condiții de iarnă, să adapteze în permanență viteza la condițiile de drum și să nu se hazardeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic.
Pe mai multe drumuri din România traficul este îngreunat din cauza condițiilor meteo.
Astfel pe DN 11 în Pasul Oituz, circulația rutieră se desfășoară în condiții de iarnă, în zonă acţionându-se cu mai multe utilaje ale Secției de Drumuri Naționale.
Circulația rutieră în Pasul Tihuța, aflat la granița dintre județele Bistrița-Năsăud și Suceava, este afectată de ninsoare, carosabilul fiind acoperit pe alocuri cu un strat subțire de zăpadă frământată, potrivit datelor publicate pe site-ul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Traficul pe DN1 Braşov-Ploieşti, între localităţile Timişul de Sus şi Predeal, se desfăşoară îngreunat din cauza zăpezii.
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, în judeţul Braşov, circulaţia pe DN1 Braşov – Ploieşti se desfăşoară îngreunat între localităţile Timişul de Sus (Cotul Donului) şi Predeal. Pe acest tronson stratul de zăpadă este consistent, în zonă ningând abundent, iar mai multe autovehicule nu au mai putut continua deplasarea şi au oprit pe marginea drumului.
De asemenea, potrivit Centrului Infotrafic, la această oră, în judeţul Cluj, ninge abundent pe autostrada A3 Turda - Gilău, iar zăpada pe carosabil măsoară, pe benzile numărul unu, aproximativ un centimetru (pe alocuri). Se acţionează cu utilaje de deszăpezire şi de împrăştiere a materialului antiderapant.
Potrivit poliţiştilor, pe numeroase artere rutiere din județe precum Vrancea, Buzău, Dâmbovița, Brașov, Vâlcea, Gorj, Cluj, Harghita, Neamț, Prahova sau Argeș, circulația auto se desfășoară la această oră în condiții de iarnă (ninsori). (Sursa: Observator)
Vezi AICI situația drumurilor din România
Un botoșănean și-a pierdut telefonul pe o trecere de pietoni: CINE l-a găsit
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Ministru premiat de Valeriu Iftime la Botoșani: Am contribuit mult mai puțin decât am primit – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
ACUM: Ședință festivă pe modul rece de Zilele Eminescu, la Primărie – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Stelian Mețler ACHITAT în dosarul angajărilor de la Apele Române
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile