Una dintre măsurile din planul de austeritate anunţat de Guvern era îngheţarea pensiilor anticipate şi parţial anticipate de la data 1 iunie 2010. În aceste condiţii, pensionarii botoşăneni care se încadrau în criteriile de pensionare înainte de vîrsta standard prevăzută de lege, au luat cu asalt ghişeele Casei Judeţene de Pensii pentru a depune cereri. Astfel, înainte de termenul anunţat de 31 mai, în cursul lunii menţionate aproape 300 de vîrstnici botoşăneni au depus cereri de pensie anticipată şi parţial anticipată. Şi asta în condiţiile în care, în medie, lunar erau depuse cîte 70 de astfel de solicitări. Termenul de 31 mai a trecut, însă Guvernul, aşa cum ne-a obişnuit de altfel, nu a mai legiferat măsura anunţată de îngheţare a pensiilor anticipate, astfel încît angajaţii Casei de Pensii continuă să preia astfel de solicitări în mod normal. „
Activitatea noastră continuă ca şi pînă acum, pînă nu se aplică pachetul de legi, iar această prevedere să fie publicată în Monitorul Oficial. Iar din cîte am înţeles acest pachet de legi se întoarce în Parlament”, a declarat
Narcis Dreţcanu, directorul adjunct al Casei Judeţene de Pensii. După data de 1 iunie alţi aproape 50 de botoşăneni au solicitat pensionarea anticipată.