Anamaria Chelariu face parte din luna ianuarie a acestui an din colectivul artistic al Teatrului de Păpuşi şi Tineret Vasilache, după ce a promovat un concurs care a avut loc în ultima lună a anului precedent. La numai 24 de ani, proaspătă absolventă a Universităţii de Arte „George Enescu”, Anamaria s-a alăturat celorlalţi opt actori din cadrul instituţiei culturale şi deja este în cărţi pentru un rol principal într-o piesă a cărei premieră va fi în luna martie a acestui an, respectiv "Îmblînzirea Scorpiei", în regia lui Marius Rogojinschi.
Angajarea sa a fost posibilă din cauza unor plecări de personal în ultimii doi ani de zile şi în condiţiile în care teatrul se confrunta cu deficit de personal, în urma unor demersuri făcute de fostul director, Marius Rogojinschi.
„Angajarea s-a făcut pe legislaţia în vigoare care permite la şapte eliberări de posturi, angajarea unei persoane şi întrucît pe parcursul anului trecut şi a anului precedent au fost şapte eliberări de post din motive şi raţiuni diferite, au plecat o parte din colegi, am intrat în acest număr care ne-a permis angajarea unui actor pentru că am rămas cu un număr foarte mic de actori”, a declarat
Marius Rogojinschi, actor Teatrul Vasilache.
Anamaria Chelaru este botoşăneancă şi s-a decis să debuteze în viaţa artistică pe meleagurile natale, deşi nu exclude varianta ca scena Teatrului Vasilache să îi fie o rampă de lansare pe scena naţională. „
Momentan colaborez cu Ateneul Tătăraşi, în rolul doamnei Gabor în „Deşteptarea Primăverii”, în regia lui Nicu Ionescu şi în rest nu am mers la alte spectacole pentru că am încercat să îmi termin studiile. Am terminat facultatea şi am decis să vin aici. De ce Botoşani? Pentru că momentan sunt încă masterandă şi prefer să termin facultatea şi în acelaşi timp să lucrez, eu făcut facultatea de păpuşar şi aş vrea să îmi consolidez baza ca păpuşar şi să termin şi studiile de master. Prefer Botoşaniul pentru că e acasă”, susţine
Anamaria Chelaru. Actriţa va fi remunerată cu un salariu lunar în valoare de aproximativ 500 de lei, după operarea diminuărilor impuse de legislaţia în vigoare.