De opt ani, în România se vorbește despre Nord. De opt ani, sfârșitul verii adună în Nord turiști din toate zările. Concerte, conferințe, ateliere, ciclism, tenis, teatru, filme, tur ghidat, campanii de răsunet național, istorii și perspective, lansări de carte și recuperări culturale…
Cultura este liantul care unește comunitatea, indiferent de componentele pe care ea le implică, de la limbă, religie și educație la tehnologie, cultură materială, tradiții sau estetică. Însă, pentru ca toate aceste elemente să fie identificate și valorifficate în comunitate, este nevoie de strategii de politici culturale, este nevoie de antreprenoriat cultural, de o maturitate socială și de responsabilitate economică.
Festivalul Nordului a ajuns la a opta ediție. Ediția 2021 vine după un an 2020 care a pus la grea și dificilă încercare toate sectoarele economice, sociale, educaționale. Iar cultura nu a făcut excepție. Supraviețuirea înseamnă, din această perspectivă, să nu renunți, chiar dacă miza se modifică, chiar dacă spectacolul își mai încetinește forța pentru a face loc unei prudente manifestări, unei mature și necesare asumări într-un timp al transformărilor de tot soiul.
Ștefan Teișanu, președintele Asociației Nord, organizator alături de fratele său, Alexandru, al celor opt ediții ale Zilelor Nordului, rămâne constant în optimism și în determinarea cu care se întoarce de fiecare dată în Darabaniul natal.
Caruselul promisiunilor, fie că ele, promisiunile, se nasc în curți administrative sau în discursuri politice, așteptările rostogolite în uitare chiar înainte de a fi răspicat rostite, lipsa oricărei strategii culturale, oportunismul politic, absența minimei contribuții și revendicarea meritelor închipuite sunt doar câteva dintre piedicile care se așază în fiecare an în fața unui astfel de festival. Un eveniment de anvergură și de notorietate națională, privit mai degrabă ca un ”bun care se cuvine”, nu și drept unul care impune implicare și asumare.
Cum au fost cele șapte ediții și ce se află înaintea celei de a opta, cum se vede Festivalul Nordului din perspectiva antreprenorului cultural, despre comunități și generații, dar și despre ”marile speranțe și micile bucurii”, într-un dialog cu Ștefan Teișanu.
-Gândul care stă înaintea acestei întâlniri este unul al scotocirilor prin cele 7 spre 8 ediții. Festivalul Nordului a fost și este un angrenaj cultural, social, cu implicații economice și turistice care de la un an la altul se amplifică și pare că devine un mecanism de sine stătător. Dacă ar fi să trasăm, matematic, o distanță de la A la B - de la ediția 1 până la cea care stă să înceapă -, ce fel de linie am vedea: o linie dreaptă, una curbă sau frântă? (zilele trecute mi-a ieșit în față o zicere -Maria Lassing-, iată că acum o și aduc aproape: ”Linia dreaptă e calmă, linia curbă e îndrăgostită, linia în zig-zag e nervoasă”).
Ștefan Teișanu: Dacă linia curbă e îndrăgostită, atunci cu siguranță și linia vieții de până acum a ZN e la fel.
În acești primi șapte ani am avut de toate: și bucurii, și greutăți, și amintiri, și suferință. Ne-a fost și bine și ne-a fost și rău. Probabil că nu se poate altfel sau poate nu știm noi să facem lucrurile altfel, dar se pare că așa merg toate cele ale sufletului: privirea înainte, încredere în viitor și multă muncă zi de zi pentru a ține toate rotițele împreună, în mișcare. Trăim din micile bucurii și din marile speranțe. Din ceea de se vede acolo în zare.
-Străbatem un timp în care facerea de bine înseamnă: mâncare și adăpost pentru nevoiași, echipamente pentru spitale la fel de nevoiașe, ghiozdane pentru copii săraci și exemplele ar putea continua. Festivalul Nordului a venit de la început cu un alt fel de facere de bine: un bine cultural, comunitar. Un bine care te învață și te dezvoltă, care te determină să te ajuți singur și să stai bine în propria talpă. Din această perspectivă, cum privești astăzi, ca antreprenor, către edițiile care s-au scurs (cele 7 cel puțin).
-Mai întâi aș vrea să apăr puțin cuvântul „antreprenor”, care în România e puternic asociat cu afacerile, cu profitul. Nimic în neregulă cu afacerile și cu profitul, bineînțeles, dar e important să clarificăm că antreprenoriatul nu își propune în mod obligatoriu profitul, ci își propune în mod obligatoriu rezultatul, atingerea unei ambiții, onorarea unei promisiuni. De aceea antreprenoriatul se manifestă la fel de natural și în context cultural sau social, acolo unde miza nu e profitul, ci impactul.
Ne uităm împăcați în urmă după acești 7 ani: am creat Muzeul Nordului, am reabilitat Poiana celor Patru Stejari ai lui Ștefan cel Mare, am sprijinit Școala Românească de Arte de la Cernăuți, Școala Veche de la Darabani și Casa Enescu de la Mihăileni, am făcut campanii pentru spitalele din Botoșani în timpul stării de urgență pandemică, campanii pentru animalele fără adăpost, campanii pentru promovarea sportului în comunitățile mici. Am făcut zeci și zeci de ateliere și conferințe de educație, școli de vară de tot felul. Am lucrat cu peste 1000 de tineri voluntari, în circa 20 de comunități mici din Nord. Putem merge liniștiți mai departe.
-Revenind: componenta culturală a festivalului din Nord a fost evidentă chiar de la început. Acum, după șapte ediții consumate deja, cât de dificil a fost de așezat povestea asta într-un județ care, deși unul cu declarativ brand cultural, este privit mai degrabă ca pol al sărăciei? Care a fost cea mai mare, mai dificilă piedică: mentalitatea, rigiditatea autorităților etc.?
-Da, e destul de rău ce se întâmplă în Botoșani în termeni de politici publice în cultură. Diferența dintre discursul iubitor de cultură și realitate e uriașă. De exemplu, în ultimii doi ani finanțarea nerambursabilă pentru proiecte culturale a fost sistată de către Consiliul Județean, nu că înainte de a fi sistată ar fi fost foarte mare sau strategică în vreun fel. Pentru mine, ca manager cultural, faptul că județul Botoșani, municipiul Botoșani și orașele mai importante din județ nu au nicio strategie culturală, nicio legătură strategică, logică între cultură și dezvoltarea locală și teritorială, faptul acesta este de neînțeles. Cultura poate produce atât de multă valoare socială și economică în Botoșani, are un potențial uriaș, clădit mai ales pe istoricul nostru comun, istoric pe care însă îl cităm găunos în discursul politic și nimic mai mult, din păcate.
Când am pornit festivalul, ne-am propus să organizăm cel puțin 25 de ediții și să tragem concluzii despre schimbarea de mentalitate numai atunci, după ce vom fi fost lucrat cu 25 de generații de elevi și tineri. Câte 200-300 de tineri din regiune sunt voluntari la ZN în fiecare an. Am lucrat cu peste 1000 deja și se vede: impactul lor direct în festival e major, impactul lor indirect, prin discursul influențat în familiile și în cercurile lor de prieteni se vede și el. În 25 de ani vom avea 5000 de colegi în ZN. Vom schimba o generație întreagă atunci.
-#7deAcasă a fost Festivalul Nordului de anul trecut. În pandemie, cu bariere și restricții. Cum a fost experiența 2020 și care au fost lecțiile (dacă au fost) unui astfel de eveniment?
-Nu știu dacă anul trecut, primul de pandemie, au fost mai mult de 10 festivaluri de muzică în țară. Faptul că Zilele Nordului a fost unul dintre ele a fost nu numai o mare realizare pentru noi toți, ci și o declarație de iubire și de curaj: ne-am purtat de parcă toată speranța lumii noastre de acasă era în mâinile noastre. Cultura e purtătoare de mesaj - contează dacă transmiți oamenilor că mergi mai departe sau că ești învins. Diferența e semnificativă. Așa că ne-am făcut curaj și am continuat să muncim pentru Nord.
Efortul de anul trecut a fost mare: am lucrat în condiții de restricții dure, de subfinanțare record, de riscuri și pericol iminente. Rezultatele însă au fost pe măsură: am descoperit o comunitate capabilă să se adune împreună în vreme de criză, oameni care au venit înspre noi din proprie inițiativă, doar ca să ne sprijine în nebunia noastră. Pe lângă festivalul în sine, anul trecut am reușit împreună și să derulăm o campanie care a dus mii de echipamente medicale, inclusiv un ventilator, în spitalele din județ.
Am învățat că avem dreptate să credem în oameni. Și mergem înainte cu încă și mai multă încredere decât înainte de criza pandemică.
-Festivalul Nordului a pornit cu o mână de oameni, cei mai mulți din Cluj, și a devenit o comunitate. Dacă astăzi și-ar completa o ”declarație de bogăție”, cum ar arăta aceasta? În ce fel a crescut Festivalul, pe cine a strâns în juru-i? Ce a câștigat și ce a pierdut pe drum?
-Cel mai mare câștig sunt, cu siguranță, miile de tineri care au lucrat și lucrează la fiecare ediție de ZN. Acest nou Nord care se formează aici din mâinile și din mințile lor iese. Apoi, am descoperit oameni extraordinari în administrații locale, în școli, în mediul de afaceri. Dacă cei de felul lor ar reuși să rămână adunați în jurul unor vise comune pentru comunitățile lor, lumea ar fi, simplu, mai bună.
Sute de turiști din afara regiunii vin în Nord în fiecare ediție. Ei sunt un câștig real pentru noi toți, atât prin banii pe care îi lasă aici, la pensiuni, restaurante, furnizori de servicii de tot felul, producători locali, cât mai ales prin cele emoționale pe care le tranzacționează cu noi toți: turiștii iau de la noi poveștile Nordului și le duc mai departe către alții, iar în schimb ne lasă poate un pic mai multă încredere în noi, poate câteva idei bune în plus, poate un rest de mentalitate mai constructivă, mai deschisă, mai optimistă.
De pierdut nu cred că am pierdut mare lucru. Bani, atâta tot. Poate mici fărâme din noi, mai ales în primii ani, atunci când ideea festivalului nu a fost așa de bine primită de către mulți oameni care nu puteau înțelege ideea că cineva ar putea face ceva pro bono pentru comunitatea sa. Din fericire, mulți și-au schimbat perspectiva acum, iar cei care încă mai cred la fel vor deveni curând o minoritate.
-Ce v-ați dorit să se întâmple în cele șapte ediții care au trecut și, oricât ați încercat, nu s-a concretizat niciodată până acum?
-Ne-ar fi plăcut să deschidem festivalul către alte țări, să avem un line-up și invitați internaționali și turiști de peste tot. Ne-ar fi plăcut să dezvoltăm mai multă infrastructură sustenabilă în regiune: infrastructură de ospitalitate, de servicii. Ne-ar fi plăcut să reușim să atragem mai multă susținere financiară de la mediul de afaceri din regiune pentru a nu mai trebui ca echipa noastră să lucreze pro bono. Ne-ar fi plăcut să fi dezvoltat aici un hub cultural și de tineret. Ne-ar fi plăcut să creștem o platformă de colaborare între ONG-urile și grupurile civice din regiune.
Dar nu e timpul trecut, trebuie să ajungem la 25 de ediții ca să tragem concluzii.
-Ediția 2021 pare mai îndrăzneață ca oricând. Oameni noi, muzică la superlativ, tururi ghidate, teatru, adolescență, ateliere diverse, sport. Care este cea mai mare provocare în acest an, în calitate organizator?
-Suntem în al doilea an consecutiv când nu mai primim susținere de la Consiliul Județean, deși suntem poate cel mai important produs cultural al județului, în termeni de notorietate națională și de public adus din afara județului. Și tot în al doilea an când încercăm să ne finanțăm inclusiv prin vânzarea de bilete, cu mențiunea că ediția din 2020, prima pe bilete, a fost de mult mai mică anvergură.
Această nouă trecere necesară la capitolul mentalității (de la „e gratis și mi se cuvine” la „cineva muncește, e firesc să plătesc”) e cea mai mare provocare a anului. Deocamdată am vândut sute de bilete și am primit înfricoșător de multe solicitări de invitații gratuite din partea unor oameni de la care ne-am fi așteptat să înțeleagă că prietenia s-ar traduce acum în susținere prin cumpărarea de bilete, nu prin felicitări pentru organizare.
-In(de)finit... Oricum și oricât ne-am roti în jurul acestui cuvânt, viitorul sună bine! Cum va fi 2022?
-Infinit indefinit, da, e tema ediției din acest an. Chestionăm dacă permanenta schimbare în care locuim cu toții e ceva ce ar trebui să ne înfricoșeze sau, dimpotrivă, e lucrul pe care ne putem baza cel mai mult. Vrem să vedem care poate fi soarta micilor comunități din care pleacă atât de mulți tineri, cum se decantează identitatea lor prin timp și ce se alege de identitatea tinerilor înșiși. Ai cui suntem, mai contează de unde venim, știm încotro ne ducem - întrebări la care ne tot străduim să răspundem. O să încercăm să o facem și prin festivalul din acest an.
Iar la anul vom fi tot aici, cu alte întrebări, sigur mai multe decât răspunsurile. Sperăm să ridicăm la anul #PrimaȘcoală, cea mai veche școală sătească de stat din Moldova, pe care o reconstruim cu mâinile noastre, folosind numai tehnici și materiale tradiționale. Sperăm să trecem granițele țării la anul, atât în materie de artiști și invitați, cât și de public participant. Sperăm să începem lucrul la cele care ne-au rămas încă nefăcute și să continuăm munca la cele bune de până acum.
Intuim deja care vor fi temele următoarelor două ediții și ce obiective am vrea să ne asumăm împreună pentru Nord. Dar viața are multe de zis când vine vorba de planuri, așa că ne luăm în serios și nu prea. Așteptăm ca timpul să-și mai spună și el cu părerea și oamenii din Nord la fel.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
