S-a dorit, din varii motive subiective sau obiective, înlăturarea firmei care de mai bine de 15 ani a tot reparat străzile din oraș. Și la licitație noul contract a fost câștigat de o altă firmă decât Conrec, societatea botoșăneanului cu avion personal.
Tehnic Asist însă se pare că nu a fost tocmai ”zâna străzilor” pe care au visat-o actualii edili pentru că la patru luni de la preluarea contractului de întreținere a străzilor din municipiu, în acte, nu a finalizat nici un obiectiv.
Două trotuare pe strada Ștefan Luchian. O bucată din Prieteniei.
”Nu am semnat nici un proces verbal de recepție pentru Ștefan Luchian, inițial erau gata trotuarele și urmau să toarne bucata aia de asfalt de lângă trotuare care au decupat-o. La 15 noiembrie era termenul final. Probabil nu au terminat”, spune Marius Buliga, viceprimarul care monitorizează aceste lucrări.
A mai spus-o și în trecut, se repetă. Nu e tocmai ceea ce s-a așteptat în schimbarea firmei care apare în contractul cu Primăria.
”Nu acționează așa cum ne-am așteptat. Am mai zis asta. Nu am făcut până acum nici o recepție cu ei și na, lucrează din august. Nu le-am dat nici un ban pentru că nu am făcut recepție. Ei au făcut lucrări”, mai spune Marius Buliga.
Pe lângă cele două trotuare de pe Ștefan Luchian, marcajele rutiere și plombări, constructorul a primit două noi obiective: ”Le-am dat parcarea de la Piața Viilor și cea de la fosta piață Grivița, acolo era cu denivelări, am zis că turnăm asfalt și facem parcare. Nu știu dacă s-au apucat de treabă, dacă au făcut ceva”.
Se poartă o corespondență cu reprezentanții firmei? Este cineva întrebat de ce ritmul de lucrări este unul extrem de anevoios? Sunt oferite explicații?
”Am încercat să purtăm o corespondență dar mai puțin. Întotdeauna au avut câte ceva de obiectat. Nu știu ce să spun. Îmi tot spun că o să facă, să am puțină răbdare. Discut dar cu un inginer. Ori când eram partea cealaltă discutam cu șeful mare nu era o problemă, îl sunam pe dl Vrăjitoru și imediat se rezolva problema”, mai spune viceprimarul. Promite că face o verificare în teren.
În conturile Primăriei la capitolul bugetar cu destinația specifică stau cuminți aproximativ 15 miliarde de lei vechi. 500.000 de lei ar fi urmat să intre în conturile societății Tehnic Asist, dacă ar fi finalizat obiectivele lucrate. Și ulterior diferența pentru intervenții noi. (G.E.)
CITEȘTE: EXCLUSIV: Lovitură de proporții la municipiu: Conrec pierde după un deceniu și jumătate întreținerea străzilor – AFLĂ noua regină a drumurilor
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Rezultate bombă la Botoșani, candidatul “fantomă” începe să câștige secții
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
SURPRIZA primului tur: Călin Georgescu votat masiv la Botoșani, este pe locul 2 după Ciolacu
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024