Mai mulți muncitori și utilaje se aflau miercuri, 9 martie 2016 pe unul dintre șantierele noi ale orașului. Tehnic Asist, firma care a câștigat licitația pentru întreținerea și modernizarea străzilor din Botoșani s-a apucat de una dintre lucrările de anvergură.
Este vorba despre Ansamblul Marchian compus din aleile Maxim Gorki și Unirii, unde se intervine pe mai multe paliere, de la spații verzi până la lărgirea căilor de acces sau crearea suplimentară de locuri de parcare.
”Este una dintre cele mai mari investiții de anul acesta. Întreg cartierul Maxim Gorki cu tot ceea ce înseamnă trotuare, refacere carosabil, parcări, spații verzi, totul este reabilitat. A fost una dintre investițiile mari avute în vedere în acești ani, a venit și rândul acestei zone”
Ovidiu Portariuc, primarul municipiului Botoșani.
Perioada estimată pentru realizarea acestor intervenții este de două luni de zile.Valoarea totală a acestei investiții este de 1,5 milioane lei.
”Mă bucur că este front de lucru. E un cartier în mijlocul orașului, nu s-a intervenit aici cred că de vreo 30 de ani și era necesară această intervenție, ca urmare a solicitărilor din partea asociației de proprietari și a cetățenilor”
Ovidiu Portariuc, primarul municipiului Botoșani.
Concomitent cu lucrările din acest cartier, muncitorii de la Tehnic Asist ar urma să intervină la reabilitarea parcării de la Piața Viilor, crearea uneia noi pe amplasamentul fostei piețe Grivița dar și pentru modernizarea Parcului Filateliei. (G.E.)
Botoșănean care mergea pe contrasens, urmărit de polițiști în trafic: CE s-a descoperit după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Trei candidați marca AUR pentru Parlament, în direct la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Vlad Chiricheș a spus ce s-a întâmplat cu FCSB în eșecul de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Călin Georgescu și Elena Lasconi merg în turul doi
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024