Mihai Teja este fericit după FC Voluntari - FC Botoșani 0-1. Antrenorul a anunțat că mai așteaptă transferuri.
FC Botoșani s-a impus în fața celor de la FC Voluntari, 1-0, într-un meci jucat la Mioveni, în care ilfovenii au fost considerați drept formație gazdă.
Singurul gol al partidei a fost marcat în partea a doua de către nou-venitul Tisdell, care a profitat de o naivitate în defensiva celor de la FC Voluntari și a înscris în urma unei faze fixe.
Tehnicianul formației câștigătoare, Mihai Teja, s-a arătat mulțumit de evoluția elevilor săi și spune că odată cu integrarea noilor veniți, dar și a altor două sau trei transferuri, FC Botoșani o să arate mai bine, scrie digisport.ro.
"Din punct de vedere tactic sunt multe lucruri pe care trebuie să le mai reglăm. Avem mulți jucători noi, nu avem omogenitate. Pe faza de construcție, faza ofensivă, cred că putem mai mult. Vreau să-i felicit pe băieți că au avut dăruire, determinare, cred că asta ne-a ajutat să câștigăm acest meci.
Îmi doresc să mergem pe această linie, sunt două victorii importante. Moralul crește, este un lucru bun, mai trebuie să mai vină doi sau trei fotbaliști și o să fim și mai buni. Se știa dinainte că o să băgam ați doi atacanți, mă bucur pentru Tisdell, dar vreau să felicit pe toată lumea, toți s-au sacrificat.
Pot să spun că echipele nu se regăsesc, este a doua etapă, e devreme. Nu e ușor să joci împotriva unei echipe care a terminat anul trecut pe locul 4. Au fotbaliști care au confirmat în România. Sper ca în două săptămâni să intre noile achiziții, încă nu sunt bine din punct de vedere fizic",
a spus Mihai Teja.
Da la infirmier la antreprenor de centru de recuperare medicală de top din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Mașină din Botoșani implicată într-un accident, motociclist dus urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Noul subprefect și-a pregătit discurs la sugestia partidului, dar nu l-a mai citit – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Angajatul unei bănci care nu poate simți durerea ajunge la Happy Cinema – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile