În timp ce parlamentarii de Botoşani nu sunt preocupaţi de reorganizarea administrativ-teritorială, iar cei de peste Siret se unesc ca să facă din Suceava capitală de regiune, televiziunile centrale anunţă deja reşedinţa viitoarei entităţi din nord-estul ţării.
Capitală la Piatra Neamţ
ProTV şi Antena 3 au făcut public un proiect prin care România ar urma să fie împărţită în opt părţi, pe scheletul actualelor regiuni de dezvoltare. Două sunt marile surprize anunţate de posturile centrale: pentru Regiunea Nord Est capitala nu va fi nici la Iaşi, nici la Suceava, ci la Piatra Neamţ, unde îşi are acum sediul ADRNE, iar pentru sud-est la Brăila şi nu la Constanţa. Legea privind regionalizarea trebuie discutată în Parlament, iar conceptul de regiune trebuie introdus în proiectul de modificare a Constituţiei. Deputaţii Tamara Ciofu şi Verginel Gireadă au declarat astăzi că discuţiile privind reorganizarea administrativ-teritorială şi stabilirea capitalelor regionale sunt premature.
Cum se împarte ţara
a) Regiunea Bucuresti-Ilfov: municipiul Bucuresti si judetul Ilfov, cu resedinta in municipiul Bucuresti;
b) Regiunea Centru: judetele Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures si Sibiu, cu resedinta in municipiul Alba Iulia ;
c) Regiunea Nord Est: judetele Bacau, Botosani, Neamt, Iasi, Suceava si Vaslui, cu resedinta in municipiul Piatra Neamt ;
d) Regiunea Nord Vest: judetele Bihor, Bistrita-Nasaud, Cluj, Maramures, Satu Mare si Salaj, cu resedinta in municipiul Cluj-Napoca ;
e) Regiunea Vest: judetele Arad, Caras-Severin, Hunedoara si Timis, cu resedinta in municipiul Timisoara;
f) Regiunea Sud Vest: judetele Dolj, Olt, Valcea, Mehedinti si Gorj, cu resedinta in municipiul Craiova;
g) Regiunea Sud: judetele Arges, Calarasi, Dambovita, Giurgiu, Ialomita, Prahova si Teleorman, cu resedinta in municipiul Calarasi ;
h) Regiunea Sud Est: judetele Braila, Buzau, Constanta, Galati, Tulcea si Vrancea, cu resedinta in municipiul Braila.
CITEŞTE ŞI:
USL-iştii nu se zbat pentru Botoşani capitală de regiune fiindcă... n-o să existe