Una dintre soluţiile găsite de către membrii USL pentru a mulţumi atât cadrele medicale de la Spitalul Judeţean care îşi doresc clasificarea unităţii la gradul III, dar şi pe cele de la Spitalul de Psihiatrie care nu vor comasarea, este absorbţia Sanatoriului de Neuropsihiatrie de la Podriga transformând-o în secţie a Spitalului Municipal. Cu toate acestea, liderul de sindicat Sanitas Lia Temciuc susţine că această propunere nu este realizabilă din cauza distanţei prea mari între cele două unităţi medicale.
Cu toate că momentan soluţia oferită de către reprezentanţii USL este singura care ar putea păstra autonomia celor trei spitale propuse spre comasare cu Spitalul Judeţean, liderul de sindicat de la Mavromati consideră că niciun doctor nu va fi dispus să menţină o linie de gardă atât de departe şi că această propunere nu este în conformitate cu legile în vigoare. „Legea spune că dacă ai la un km distanţă o unitate cu acest profil, unitatea aia va fi alipită unităţii mai mari. Din câte ştiu, ştiu că contravine legii ceea ce vor să facă pentru că îţi trebuie secţie de acuţi, îţi trebuie linie de gardă. Cine se duce la Podriga să facă gardă continuă?”, a declarat Lia Temciuc. Liderul de sindicat susţine că nici un medic nu va face gărzi continuu de 24 de ore din 24 din cauza distanţei, în plus această problema ar sta şi în calea urgenţelor care necesită atenţia unei secţii de psihiatrie care ar trebui trimise la aproape 40 de km depărtare. „Cred că nu se poate organiza acolo. În opinia mea aşa zic. După cum spune legea că trebuie de organizat cu linie de gardă şi cu astea, cred că acolo nu este spaţiu corespunzător care să corespundă normelor în vigoare, nu ştiu de unde personal care să fie acolo, care să asigure asistenţa medicală. Cine o asigură? Personalul de la Podriga? Nu ştiu. Acolo practic ar fi de înfiinţat secţie nouă. Începând de la personal, cu circuite, cu tot ce trebuie , dânşii ce vor să facă ceva fictiv? Scriptic să fie numai?”, a mai spus sindicalista. Pe parcursul zilei de joi, 13 octombrie, liderii de sindicat Sanitas se vor adresa preşedintelui Consiliului Judeţean Mihai Ţâbuleac, sperând ca problema reorganizării spitalelor locale să fie într-un final rezolvată într-o eventuală şedinţă de CJ care ar putea avea loc pe data de 14 octombrie.
Elsa ŞEICA
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Avaria de sub casă a fost remediată, NU se mai întrerupe apa în municipiu
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024