Astăzi, 23 martie 2010, în jurul orelor 10,25, persoana privată de libertate C.O., în vîrstă de 35 ani, cu domiciliul în judeţul Suceava, condamnată definitiv la executarea unei pedepse de 7 ani şi 6 luni pentru tentativa de omor deosebit de grav, şi-a provocat o plagă înjunghiată la nivelul gîtului, cu ajutorul unui cuţit confecţionat artizanal din coada unei linguri.
Acesta a fost descoperit în grupul sanitar de către colegii din camera de detenţie, care au anunţat imediat supraveghetorul şi personalul medical al unităţii.
Întrucit starea sa nu permitea evaluarea completa şi tratamentul în Penitenciar, persoana privată de libertate a fost transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean din Botoşani.
În prezent se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanţelor producerii evenimentului, urmînd ca în funcţie de concluziile acestora sa fie dispuse măsurile procedurale care se vor impune.