Polițiștii botoșăneni au întocmit dosare penale pe numele a doi tineri din Botoșani, care au ajuns cu mașina în șanț. Oamenii legii au descoperit faptul că autoturismul a fost condus de o persoană care se afla sub influența băuturilor alcoolice și mai multe decât atât nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie.
Sâmbătă, ora 5.50, poliţiştii Secției Rurală nr. 1 Botoșani, în timp ce se aflau în patrulare pe DJ 208 I, în localitatea Tudora, au observat doi tineri, lângă un autoturism derapat în șanțul de pe marginea părții carosabile. Efectuând verificări cu privire la aspectele arătate, s-a stabilit că, la 26 septembrie 2015, la ora 5.30, P. A. de 22 ani, din comuna Tudora, i-a încredințat autoturismul lui L. M. de 18 ani, din comuna Vorona, pentru a-l conduce pe DJ 208 I. În aceste împrejurări, tânărul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, părăsind partea carosabilă. L. M. a fost testat cu aparatul alcooltest, acesta indicând valoarea de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat; ulterior a fost condus la Spitalul Județean Botoșani pentru recoltarea probelor biologice de sânge necesare stabilirii alcoolemiei. Totodată, potrivit comunicatului de presă trimis de Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani s-a stabilit că tânărul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie.
În cauză s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”încredințarea unui vehicul unei persoane care nu posedă permis de conducere ori aflată sub influența alcoolului, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană care nu posedă permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.”
Tableta în locul cărții: Ministrul Educației vrea digitalizarea manualelor
Redacția Botoșăneanul
Feb 02, 2025
Antrenorul lui Sepsi după remiza albă de la Botoșani cu jucător în plus: Condiții grele
Redacția Botoșăneanul
Feb 02, 2025
Denisa, eroina Lidiei: A parcurs 1.500 km pentru a salva cățelușa împușcată - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Feb 02, 2025
Gabriela Erdic
Feb 02, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile