Pentru prima dată într-un Colegiu Prefectural s-a făcut o prezentare a activității Serviciului Județean al Arhivelor Naționale, unitatea care are grijă de unul dintre cele mai importante comori ale județului.
5 kilometri de documente unice se află în grija salariaților de la Arhivele Naționale.
”Suntem în sistem de avarie ca și personal și ca și dotări”, a spus printre altele Rodica Crăcană, directorul acestei instituții referindu-se atât la deficitul de personal cât și la resursele financiare limitate.
Serviciul Județean al Arhivelor Naționale deține o importantă colecție de documente create în perioada feudală, cel mai vechi act datând din anul 1529, o colecție de manuscrise, hărți și planuri. Un document deosebit de valoros pentru istoria orașului este planul topografic al străzilor întocmit în anul 1872 de inginerul Ștefan Emilian.
Instituția mai deține o colecție de mitrici și registre de stare civilă, printre acestea regăsindu-se actele de naștere ale lui Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Ștefan Luchian, Grigore Antipa, Octavian Băncilă sau Octav Onicescu și nu în ultimul rând o colecție de aproape 3.000 de fotografii și o bibliotecă documentară cu peste 25.000 de titluri periodice și cărți documentare.
Sala de studiu a fost frecventată în primele 10 luni ale anului de peste 600 de ori, cercetării unici solicitând aproape 70 de permise pentru studierea arhivelor.
Anunț Nova ApaServ: Mai multe localități din județ rămân fără apă din cauza unei avarii majore
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean reținut de polițiști după o „petrecere” în apartament
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Succes german pe buletinele de vot de la Botoșani – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Cum te ajută un laptop 2-în-1 să fii mai productiv la muncă?
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Accident într-o intersecție din Botoșani: Biciclist lovit de o mașină
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024