Călătorii ce ajung în Moldova trebuie neapărat să viziteze și cele două cetăți dacice de la Stâncești, descoperite abia la mijlocul secolului XX.
Aceste cetăți din satul Stâncești, comuna Mihai Eminescu, județul Botoșani, sunt unele de mari dimensiuni, considerate mai degrabă a fi o cetate dublă. Ele sunt așezate pe un deal cu pantă lină, într-o zona de șes, la ieșirea din Botoșani spre Suceava, la aproximativ cinci kilometri vest de Botoșani.
Accesul către ele nu este deloc greoi, făcându-se fie din drumul național ce leagă Botoșaniul de Suceava, fie din localitatea Stâncești, prin urcarea unui mic drum de țară din dreptul bisericii din localitate.
Cele două cetăți sunt datate a fi construite în secolele VI-III î.Hr. și au fost realizate dintr-un puternic val de pământ, dotat cu șanț de apărare. Cetățile vechi de 2.500 de ani ne apar impozante și în ziua de astăzi, după atâta vreme, valul de pământ al fiecăreia având peste cinci metri înălțime, iar adâncimea șanțului de apărare ajunge la șapte metri. Prima cetate este înconjurată de un șanț de vreo 12 metri lățime. Doar înspre partea de est există o întrerupere în valul de pământ, unde se crede că exista intrarea în cetate, înaltă de vreo 4 metri. În partea de sud se păstrează ruinele unui turn și a unei locuințe.
Cea de-a doua cetate este amplasată la sudul celei dintâi și are și ea val de pământ împrejmuitor înalt tot de până la cinci metri. La Stânceşti strămoşii noştri au creat un adevărat sistem de fortificaţii – Stânceşti I şi Stânceşti II – care, împreună cu alte importante cetăţi dacice din Moldova (Cotnari, Moşna etc.), alcătuiau o puternică linie de apărare împotriva atacurilor populaţiilor de stepă. Cea dintâi dintre aceste cetăţi, Stânceşti I – întinsă pe o suprafaţă de 22 hectare – a fost ridicată la sfârşitul sec. VI î.Hr. şi a dăinuit până la sfârşitul sec. III î.Hr. A doua – acoperind 23 hectare – a fost construită în vecinătatea primeia, în sec. IV î.Hr., şi a fost abandonată tot la sfârşitul sec. III î.Hr., sub impactul invaziei bastarnilor – populaţie germanică ce locuia teritoriul de la nord de Carpaţi şi la est de Vistula.
Cercetările efectuate în anul 1965 la una dintre aceste cetăţi, denumită convenţional Cetatea II de către arheologul ieşean Adrian C. Florescu, au condus la descoperirea – sub podeaua unei locuinţe de suprafaţă din cuprinsul fortificaţiei – a uneia dintre cele mai neobişnuite piese de orfevrărie din antichitatea noastră; aceasta este o aplică din aur lungă de 47,80 cm, cu o lăţime maximă de 9,70 cm, ce cântăreşte 100 grame şi are o formă ciudată, de animal fantastic – capul de mistreţ, trupul acoperit cu solzi, asemenea unui peşte, coada asemănătoare celei a păsărilor. În acelaşi vas în care fusese ascunsă această piesă de aur, se aflau alte două obiecte tot de aur, însă de mai mici dimensiuni (unul foarte deteriorat), înalte de 18,50 cm, late de 8 cm şi cântărind doar 10 grame, alături de zăbale şi fragmente de pulpare din bronz. Iată un tezaur geto-dac care nu a fost descoperit din întâmplare, ca majoritatea tezaurelor de la noi, ci în timpul săpăturilor sistematice.
Marea aplică zoomorfă geto-dacă din aur descoperită la Stânceşti reprezintă o ființa fantastică. Acest amestec aparent grotesc reprezintă „amalgamul” celor trei „spații” locuite de viețuitoare: pământul, apa și cerul. Aplica reprezintă simbolic viața pământească, în toată complexitatea sa. Alături de acesta s-au mai descoperit două aplice mai mici din aur, reprezentând un „cocon” (înfășata, înmugurita, înbobocita), dar una în stare de degradare accentuată. Cei doi idoli antropomorfi (cu siluetă de fiinţă umană -făt), realizaţi din foiţe subţiri de aur, au formă de frunză şi pliuri orizontale paralele şi arcuite (nervurile frunzei), având marginile în relief (pandant cu friza capetelor de lup ce ies din plante de la Monumentul din Adamclisi).
Piesele aparţin secolelor V – IV î.Hr. şi sunt unicate în arta geto – dacică. Specialiştii susţin că toate cele trei piese erau destinate cultului, dar, fiind descoperite laolaltă cu alte obiecte de harnaşament (folosite la înhămarea, înșeuarea și conducerea calului), se crede, de asemenea că piesa cea mare ar fi un frontal de cal, iar celelalte două – obrăzare în formă de ureche de cal. Unii spun că ar aparţine sciţilor, un popor nomad de stepă, dar atras de strălucirea aurului. Dar dacă avem în vedere inventarul mormintelor princiare getice (Agighiol, Peretu, Craiova, etc.), vom afla piese decorative de harnașament asemănătoare cu simbolistica Tezaurului de la Stâncești, ceea ce ne încurajează să declarăm ca geto – dace piesele componente ale acestui tezaur important ce poate fi admirat în sălile Muzeului de Istorie Națională din București.
(Sursa - Conf. univ. dr. George V. Grigore)
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
