Ministerul Fondurilor Europene a făcut anunțul în privința cardurilor pentru rechizite și îmbrăcăminte.
Ministerul Fondurilor Europene a transmis Edupedu.ro că toate cardurile educaționale în valoare de 500 de lei “raportate ca fiind distribuite până în prezent” au fost încărcate, pe 14 februarie.
Anunțul vine după ce luni, surse au declarat pentru sursa citată că în această săptămână toate cardurile ar urma să fie alimentate.
Amintim, peste 80 de mii de carduri educaționale nu fuseseră încărcate cu bani până luni, 12 februarie, din cauză că unele școli nu au bifat în aplicația SIIIR că au fost ridicate tichetele de beneficiari. În total sunt peste 485 de mii de carduri distribuite și care ar trebui să fie încărcate.
,,Toate cardurile educaționale, raportate ca fiind distribuite în toată țara, au fost încărcate cu sume de 500 de lei”,
a transmis Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).
Din cele peste 485 de mii de carduri care au fost distribuite la începutul lunii ianuarie, 81.654 nu fuseseră raportate în aplicația SIIIR ca fiind distribuite, așa că nu au fost alimentate cu bani în termen de 2 zile de la ridicarea lor, așa cum era prevăzut.
Acum însă toate aceste carduri au fost încărcate, spune MIPE.
Luni, 12 februarie, alte 13.396 de carduri educaționale au fost distribuite inspectoratelor școlare din țară.
De acolo urmează ca școlile să le ridice și apoi să le distribuie părinților. Nu este precizată o dată la care vor ajunge la părinți sau când vor fi încărcate, potrivit proceduri publicate în Monitorul Oficial în data de 10 ianuarie.
Școlile au termen 5 zile de la data primirii acestora de la inspectoratele școlare să le dea părinților, se arată în ordinul ministerului Educației și ministerului Fondurilor Europene cu regulile de distribuire a acestor carduri. Tichetele educaționale ar urma să ajungă la beneficiari în următoarele zile după ce au fost ridicate de părinți, potrivit procedurii.
Tot în 5 zile de la primirea cardurilor în școli de la inspectoratele școlare, școlile transmit inspectoratelor listele de distribuție a suporturilor electronice către destinatarii finali, conform ordinului comun MIPE – ME din 10 ianuarie 2024.
Citește mai departe AICI
(Sursă foto: depositphotos)
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile