Val de probleme descoperite de polițiști după un control în trafic.
La data de 13 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au oprit pentru control, pe drumul comunal DC 67, în comuna Vârfu Câmpului, un autoturism, condus de un tânăr, de 19 ani, din orașul Bucecea.
În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult decât atât, acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Fiind verificată și legalitatea documentelor prevăzute de lege pentru a circula cu un autoturism pe drumurile publice, a rezultat faptul că autoturismul pe care îl conducea nu avea asigurare obligatorie și nici nu era efectuată inspecția tehnică periodică, motiv pentru care a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare totală de 3.700 de lei.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
WhatsApp își schimbă radical aspectul: Teme și fundaluri noi pentru personalizarea conversațiilor
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
CÂND scăpăm de valul de ger: PROGNOZA meteo pentru luna martie
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
„Ghilolimpiada de iarnă” la Colegiul Laurian: Dezbateri aprinse cu liceeni din județele Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Un șofer din Botoșani a dat de necaz la vecini: MOTIVUL pentru care a fost amendat
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
O nouă înșelăciune: „Aparatul de oxigen” îi lasă pe oameni FĂRĂ bani
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile