TSD Botoșani anunţă prin intermediul unui comunicat trimis pe adresa redacţiei că a continuat campania de Crăciun ”Ți Se Dăruiește” cu o serie de acțiuni desfăşurate în mai multe părți ale județului.
Astfel, miercuri, câţiva tineri social-democrați au însoțit grupul de colindători ”Licuricii” din comuna Vorona la Centrele pentru îngrijirea bătrânilor din Săveni și Dorohoi, dar și la o familie cu dificultăți financiare din Bucecea.
”Colindătorii de la Vorona au adus multă bucurie seniorilor de la centrele din Săveni și Dorohoi și familiei nevoiașe de Bucecea. Noi, cei de la TSD Botoșani credem să spiritul Crăciunului nu ține de ceea ce punem pe masă, ci mai mult de ceea ce purtăm în suflete pentru cei de lângă noi. De aceea, suntem încrezători în Campania «Ți Se Dăruiește» și în frumoasa tradiție pe care o începem în acest an”, a declarat Bogdan Buhăianu, președintele TSD Botoșani.
În centrul pentru îngrijirea bătrânilor din Săveni se află 46 bătrâni, iar în centrul din Dorohoi 48 bătrâni. Cei 7 copii ai familiei din Bucecea sunt crescuți de tatăl acestora, care întâmpină mari dificultăți financiare.
Prin acest gen de acțiuni TSD Botoşani doreste să atragă atenția tuturor botoșănenilor, din orice colț al județului asupra faptului că este nevoie ca fiecare dintre noi să se implice mai mult în comunitate.
“Noi ne bucurăm că am reușit să aducem Campania «Ți Se Dăruiește» în mai multe localități din județul nostru, și sperăm că anul viitor vom vizita cât mai multe familii”, a declarat Cristina Anton, președintele executiv TSD Botoșani.
CITEŞTE ŞI:
Acțiunea ”Bradul Sufletului” demarată de tinerii social-democrați de la Botoșani - FOTOGALERIE
Iarna se instalează în forță: Ninsori abundente și viscol în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024