Noaptea trecută în jur de 12:30 viceprimarul Cosmin Andrei și mai multe echipaje ale Poliției Locale au pornit o vânătoare de sămânțari.
Au verificat mai multe zone ale orașului și, nici nu se putea altfel, au depistat și tineri care scuipau semințe pe domeniul public.
”Împreună cu colegii de la Poliția Locală am mers prin oraș iar dlor au aplicat cinci sancțiuni pentru persoanele care scuipau semințe pe domeniul public, în parcul Junior, la Colegiul Laurian, Calea Națională. Am mers prin oraș și am văzut că deja este un fenomen, toată lumea scuipă semințe și am luat atitudine, i-am chemat pe colegi. Am fost și în Centrul Istoric, erau câteva doamne, aveau un pet dar nu era cu băuturi alcoolice, era cu suc. Vă pot spune că era foarte multă mizerie”, a declarat Cosmin Andrei.
Viceprimarul a avut și o serie de recomandări pentru amatorii de semințe care nu se pot abține de la aceste…delicatese tradiționale.
”Nu are nimeni nici o problemă cu mâncatul semințelor atât timp cât nu murdăresc domeniul public și se comportă civilizat. Nu putem interzice consumul de semințe. Dar dacă tot insistă să mănânce să nu o facă pe domeniul public”, a încheiat Cosmin Andrei. (G.E.)
UITE CE A PĂȚIT UN TAXIMETRIST:
RAZIE nocturnă în weekend: Amenzi și localuri verificate de polițiști și jandarmi
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu FCSB, prețuri de la 30 la 300 de lei
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
ACUM, la ”Botoșăneanul TV”: Studenta și avocatul de la AUR pentru Camera Deputaților - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Patron din Botoșani amendat cu 30.000 de lei: Bani confiscați de polițiști după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024