Proprietarul a fost amendat cu 1500 de lei.
O întâmplare care ar fi putut avea urmări tragice s-a petrecut în centrul orașului Botoșani, doi tineri care stăteau pe o bancă fiind atacați de un câine de rasă periculoasă pe care stăpânul, aflat în stare de ebrietate, îl lăsase liber, fătă botniță.
Doi tineri atacați de un câine agresiv într-un parc din vecinătatea Cercului Militar Botoșani au solicitat seara trecută ajutorul jandarmilor.
Un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani s-a deplasat în scurt timp și a luat legătura cu apelanții, care le-au explicat jandarmilor că, în timp ce stăteau pe o bancă, au fost atacați de un câine dintr-o rasă periculoasă, respectiv American Staffordshire Terrier, lăsat liber și fără botniță de proprietarul său, care se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Proprietarul patrupedului plecase din zonă când a văzut că tinerii au apelat numărul de urgență 112, dar jandarmii au procedat la căutarea lui și l-au depistat pe strada Ștefan Luchian.
Între timp, a pus lesa și botnița, însă asta nu l-a scutit de amenda de 1500 de lei aplicată pentru lăsarea nesupravegheată a animalului și împiedicarea atacului canin.
Prezența de spirit a celor doi tineri care s-au apărat a dus la evitarea mușcăturilor, însă nu au scăpat fără câteva zgârieturi.
Conform prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, accesul câinilor din anumite rase, printre care și cea de față, este permis în locuri publice doar cu lesă și botniță.
Proprietarul sau deținătorul temporar al câinelui trebuie să aibă vârsta de minim 18 ani şi este obligat să inscripţioneze în mod vizibil, la intrarea în apartament sau în imobil ori pe împrejmuirea aferentă imobilului respectiv, avertismentul "Câine periculos" sau, după caz, "Câine agresiv", printr-o plăcuţă având dimensiunile de cel puţin 15 x 25 cm.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Declarația zilei 25 noiembrie 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
ACUM: USR-iștii de la Botoșani, de la extaz la agonie – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024