Sâmbătă, 9 mai, în amfiteatrul Colegiului Național „A.T. Laurian” Botoșani a avut loc Conferința Motivațională „Tânăr pentru Viitor” organizată de Consiliul Județean al Elevilor in parteneriat cu Direcția Județeană de Sport și Tineret Botoșani.
Evenimentul a avut ca scop oferirea de noi perspective tinerilor botoșăneni în ceea ce privește viața și educația lor, dar și înființarea unei burse care va urma să fie acordată unui elev cu performanțe școlare ce riscă abandonul școlar din cauza unor probleme financiare.
Invitației organizatorilor au răspuns: Felicia Mihai (Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului), psiholog Dorel Băitănciuc (Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională), prof. dr. Cătălin Buhăianu și Sergiu Bălășcău (jurnalist și președinte al Asociației B-Right Media).
Invitații au împărtășit celor 100 de tineri prezenți experiențele, reușitele și eșecurile lor, dar și sfaturi structurate în discursuri motivaționale. Deși provin din sfere profesionale diferite, vorbitorii s-au axat pe abandonul școlar și pe educația tinerei generații.
În urma vânzării de prăjituri și a obiectelor scoase la licitație, dar și din donații, s-au strâns bani pentru a finanța bursa școlară a unui elev botoșănean cu situație materială precară. În acest scop, Consiliul Județean al Elevilor Botoșani va mai organiza si alte evenimente.
Acest eveniment a fost unul de succes, reușind să adune oameni din mai multe domenii, dar și din mai multe județe, zeci de elevi de gimnaziu și liceu, pasionați de dezvoltare personala si mentorship.
In final, Consiliul Județean al Elevilor Botoșani mulțumește Direcției Județene de Sport și Tineret Botoșani pentru susținere și finanțare, vorbitorilor, tinerilor și profesorilor prezenți și ține să precizeze că structura Consiliul Elevilor va sprijini mereu dezvoltarea elevilor și va lupta pentru nevoile și drepturile acestora.
[[galerie-foto]]
APIA cere măsuri urgente: România, printre codașii Europei la mașini electrice
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Instrumente indispensabile într-un salon de înfrumusețare modern
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Sfaturi pentru întreținerea pompelor de apă pe termen lung
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Cum să alegi cadoul perfect pentru femeia iubită: Ghid pas cu pas
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Cum să devii un model excepțional în industria videochatului?
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile