Statistici îngrijorătoare pe șosele: din ce în ce mai multe persoane urcă la volan în stare de ebrietate, deși se știe că cele mai multe accidente se produc din cauza alcoolului la volan și a vitezei
În cursul zilei de sâmbătă, poliţiştii din Botoşani, care acționau pe raza localităţii Gorbăneşti, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, din aceeaşi localitate.
În urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele său a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
În aceeași zi, poliţiştii din Dorohoi, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza municipiului Dorohoi, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din localitatea Ibăneşti.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule . Mai mult, întrucât emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele său a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 2.00, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Suceava a oprit pentru control pe Calea Unirii din localitate, autoturismul condus de un tânăr de 23 de ani din județul Botoșani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024