Ambii conducători auto sunt acum cercetați pentru conducere sub influența alcoolului.
În cursul zilei de sâmbătă, 11 februarie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe Calea Națională, un autoturism condus de un tânăr, de 32 de ani, din municipiul Botoșani. Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
În aceeași zi, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 282, în comuna Albești, un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din aceeași localitate.
În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În ambele cazuri, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Jocurile de zaruri clasice și moderne
Redacția Botoșăneanul
Feb 07, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 07, 2025
Gabriela Erdic
Feb 07, 2025
Apel la 112 pentru un botoșănean în flăcări găsit pe marginea drumului
Redacția Botoșăneanul
Feb 07, 2025
Gabriela Erdic
Feb 07, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile