Este prima grevă generală în Educație din ultimii 18 ani, iar profesorii refuză în continuare să intre la ore. „Ofertele” Guvernului sunt catalogate a fi umilitoare.
De aceeași părere este și consilierul local Raluca Curelariu. În cadrul unei conferințe de presă a susținut că greva profesorilor este total îndreptățită. Și că este inadmisibil ca un profesor debutant să aibă un salariu net de 2.400 de lei.
Ori în aceste condiții, Raluca Curelariu, a arătat că tinerii bine pregătiți renunță să mai intre în învățământ.
„Întrebați-vă câți au intrat în învățământ? Cine a intrat în învățământ? Ce i-au făcut să intre în învățământ? Cum ar putea cineva cu școală și cu voință și cu înclinare spre învățământ să accepte să intre în sistem în condițiile în care știm foarte bine cum se dau anumite ore și că salariile sunt la nivelul unui muncitor necalificat. Este inadmisibil să vii în fața dascălilor acestei națiuni și să le arunci în ochi 2.500 de lei”
Raluca Curelariu, consilier local USR.
Consiliera locală a mărturisit că părinții nu au lăsat-o să intre în învățământ ci a îndrumat-o să activeze în mediul privat.
„Eu am vrut să intru în învățământ când am terminat liceul pentru că am în spate părinții cadre didactice, bunicii cadre didactice. Și a fost unul dintre visele mele: să intru în învățământ. Știți ce mi -a spus mama? «Nu fată că ai să mori de foame și ai să te duci să stai într-o școală să stai înghețată cu papucii rupți în talpă». Și nu m-am mai dus că mi – a spus și tata același lucru și bunica și toată lumea care a lucrat în sistemul de învățământ și vorbim de acum 17 ani”,
Raluca Curelariu, consilier local USR.
În timp ce analfabetismul funcțional atinge cote alarmante, sunt tot mai puțini profesori bine pregătiți care aleg să activeze în școlile din România.
„Cum poți să ai un popor educat și copii care să vină la școală cu plăcere în condițiile în care tu de atâtea mari de generații nu mai ai capacitatea de a atrage oameni buni în sistemul ăsta. Vedem că analfabetismul funcțional crește de la un an la altul, procentul crește de la un an la altul. Este strict legat de starea jalnică a învățământului”,
Raluca Curelariu, consilier local USR.
Sindicaliștii sunt deciși să continue greva după ce discuțiile cu Guvernul de marți, 30 mai 2023, au eșuat din nou. De asemenea, s-a cerut intervenția de urgență a președintelui Klaus Iohannis.
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Dintr-o „joacă”: Copii prinși pe camerele de supraveghere că au dat foc unui container
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
MARȚI: Mai mulți botoșăneni din municipiu rămân fără apă din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024