Relu Tîrzioru se alătură lungii liste a liberalilor care părăsesc baricadele Partidului Naţional Liberal şi care nu mai susţin actuale conducere judeţeană a acestui partid. Informaţia a fost făcută publică de însuşi preşedintele organizaţiei judeţene a PD-L în cadrul unei conferinţe de presă.”Dl. Tîrzioru nu va mai susţine organizaţia PNL şi nu mai are nici o treabă cu conducerea actuală. El consideră că nu mai poate susţine organizaţia PNL şi nu este nici primul, nici ultimul primar care şi-a manifestat dorinţa de a sprijini actualul Guvern. Dar asta nu înseamnă că se va înscrie în PD-L”, a afirmat Cătălin Flutur, preşedinte PD-L Botoşani.
O eventuală schimbare a culorii politice a fost confirmată indirect şi de primarul oraşului Săveni, care susţine că deocamdată se află la stadiul de discuţii cu ambele formaţiuni politice. „Eu sunt plecat la Braşov cu nişte chestiuni administrative, este adevărat că am discutat şi cu cei din conducerea PNL dar şi cu dl. Cătălin Flutur. Mă voi decide cînd mă întorc acasă, dar dacă va fi mai bine pentru oraşul meu, iau în calcul şi varianta trecerii la PD-L”, a declarat Relu Tîrzioru, primarul oraşului Săveni.
Totuşi, potrivit statutului aleşilor locali, Tîrzioru nu poate completa efectiv o adeziune la un alt partid deoarece şi-ar pierde mandatul de primar.
Bugetarii se bucură de vacanțe mai lungi în 2025: Ce zile libere vor avea
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile