Aproximativ 11.000 de pensionari botoşăneni se vor putea bucura din toamnă de un coş cu produse alimentare, la preţ de producător. Asta după ce, Guvernul a adoptat un memorandum în cadrul şedinţei din data 27 iulie 2010, privind coşul de solidaritate destinat vârstnicilor. Cadrul normativ necesar urmează a fi elaborat şi prezentat spre aprobare în Guvern în termen de maximum 21 de zile.
Iniţiativa aparţine UNPR-ului care a propus acest proiect prin care, începând din toamna acestui an, toţi pensionarii vor putea achiziţiona câte un pachet cu alimente de bază la preţ de producător. Un proiect asemănător a fost aplicat cu succes în Bucureşti de către Gabriel Oprea, preşedintele UNPR, pe perioada cât a deţinut funcţia de prefect al capitalei.
Programul ''Coşul de solidaritate'' va fi derulat de Guvernul României şi implementat prin consiliile judeţene şi consiliile locale, procesul fiind monitorizat de Instituţia Prefectului. Produsele vor fi achiziţionate prin contracte încheiate la nivel naţional, în urma unor licitaţii transparente, iar ambalarea şi distribuţia pachetelor se vor realiza prin instituţiile administraţiei publice locale. Potrivit unui comunicat al UNPR datorită discount-ului acordat de producători pentru contracte de asemenea proporţii şi datorită absenţei adaosurilor comerciale practicate de intermediari, preţul la care pensionarii vor putea achiziţiona alimente de bază (făină, zahăr, ulei, mălai, orez şi altele) va fi considerabil mai mic decât preţul din magazine.
La Botoşani, numărul pensionarilor la nivel de judeţ, este de aproximativ 111.000. Pensia cea mai mică plătită este în cuantum de 350 de lei, respectiv pensia socială, în timp ce, cea medie este în valoare de 634 de lei , respectiv 536 de lei pentru cei care au lucrat în agricultură. Introducerea ''Coşului de solidaritate'' este o măsură corectă şi echitabilă din punct de vedere social, menită să ducă la creşterea puterii de cumpărare în rândurile unei categorii extrem de vulnerabile, cea a pensionarilor.