Aceste verificări au loc anual în luna august.
Comisiile sunt constituite prin ordin al prefectului PNL cu reprezentanți de la mai multe instituții cu atribuții în acest sens. În cadrul ședinței de Colegiu Prefectural de astăzi, 27 iulie 2023, prefectul a anunțat că va dispune începerea controalelor.
„În luna august se vor constitui, prin ordin de prefect, acele comisii care vor verifica la nivelul județului Botoșani toate unitățile de învățământ”
Sorin Cornilă, prefect.
Reprezentantul liberal al Guvernului în teritoriu va transmite și o adresă către Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) care să ajungă ulterior și în unitățile de învățământ.
„Să se pregătească, să încerce să-și obțină toate avizele, toate autorizațiile, toate problemele pe care le au acolo să și le regleze ca să nu pară doar că facem controale de dragul de a face controale,
Sorin Cornilă, prefect.
Raportul cu problemele din școli va fi făcut public după finalizarea controalelor.
Stră-strănepotul lui Mihai Eminescu derulează afaceri de milioane în România și Franța
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Bogdan Boeru, un rocker în turneu cu o carte nouă
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Vântul puternic și viscolul se întorc în Botoșani: COD GALBEN de vreme severă până joi
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Stejarii și-au luat revanșa tocmai la Lisabona după înfrângerea de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile