Astăzi îl omagiem pe Patriarhul Teoctist, la împlinirea a 105 ani de la naștere.
La biserica din satul Victoria, ctitorită de al cincilea Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, precum şi la Casa Memorială din satul Tocileni, va avea loc slujba de parastas la care sunt așteptați creștinii.
„Se împlinesc 105 de ani de la naștere Părintelui Patriarh Teoctist Arăpaşu, fiu al plaiurilor botoșănene. Vă așteptăm vineri, ora 8.00, la Biserica din Victoria, Stăuceni, ctitoria Preafericirii Sale, pentru a ne ruga şi a omagia personalitatea Sa. Sfânta Liturghie, slujba de Parastas și, de la ora 10.15, la Casa Memorială din Tocileni. Așteptăm cu mult drag pe toți cei ce doresc să ne fie alături la acest eveniment!”, este chemarea preotului paroh Andrei Costin.
Dumitru şi Marghioala Arăpaşu din Tocilenii Botașanilor, pe 7 februarie 1915, se bucurau de un nou dar al lui Dumnezeu – Toader, pe care l-au alintat Toderiță. Într-o familie cu zece copii a văzut lumina zilei viitorul monah, exarh, arhiereu, rector, arhiepiscop, mitropolit și apoi Patriarh Teoctist. În toate funcțiile pe care le-a împlinit a purtat cu sine moștenirea credinței primite de acasă, de la mama și de la tata.
”Ne amintim cu drag de transmisiunile de la televizor ale dumnezeieștilor Liturghii de la catedrala Patriarhală, din anii '90. Vorba botoșăneană, simplitatea predicii, fastul și rigurozitatea slujirii liturgice, toate erau ușor de observat, chiar pentru cineva care nu era familiarizat cu desfășurarea cultului liturgic al Bisericii Ortodoxe. Pentru noi, copii pe atunci, altceva ieșea în evidență – o bunătate ce iradia din față blajină. Ceva dintr-o icoană, deși aveam să aflu peste ani că nu era ușor să fii un colaborator apropiat al Patriarhului – acesta fiind un om foarte exigent, așa cum mărturisesc cei care au avut cinstea să-i fie alături”, scrie Nicolae Pintilie în Doxologia.
Anii școlii primare, petrecuți cu învățătorul Gheorghe Romanescu, căruia i-a purtat o recunoștință veșnică, biserica din satul natal, locurile copilăriei, toate le-a purtat cu dânsul, până la mormânt. Trecut prin școlile teologiei, prin experiența administrației bisericești în timpul crunt al ateismului comunist, valorile după care s-a coordonat au fost, după cum îi plăcea să mărturisească, cele învățate de acasă: „Cum aș putea să nu-mi arunc privirile minții la tulpina odraslei mele trupești, la părinții mei, țărani săraci și neștiutori de carte? Amintirea lor duioasă, cu podoabe sufletești, cu truda lor jertfelnică de a ne crește fără nicio vătămare pe noi, copiii, zestrea lor de suflet, a fost povățuirea mea în viață. Monah, preot sau arhiereu, nu am încetat să fiu Toderiță al mamei”.
Viața curată a românului de la țară a făcut ca Toderiță să devină, mai târziu, Teoctist. În Duminica Tomii a anului 1928, doi tineri străbăteau colinele Botoșanilor spre mănăstirea Vorona. Cu dorul călugăriei, copilul de la Tocileni a schimbat pentru toata viața „cămeșa și ițarii” cu hainele călugăriei. Vorona și apoi Bistrița Neamțului i-au fost casă: „Voiam să învăț carte, iar seminarul era Cernica, aici, lângă București. Am plecat dimineața, cum am putut de la Vorona și am înnoptat la Bistrița, la Piatra Neamț. Era sâmbătă seara și trebuia să înceapă vecernia. Un călugăr m-a întrebat: știi să bați toaca? Și m-am dus și am bătut, cum învățasem la Vorona. Starețului Ghenadie îi plăcea foarte mult să audă glasul toacei. Se așeza pe un scaun pe cerdac și asculta, apoi mergea la slujbă. Așa a fost și atunci. Cine a bătut în seara asta toaca? Un musafir care merge la București, au răspuns călugării. Păi, să-l trimiteți un pic la mine. Și așa am rămas pentru ani buni la Bistrița”. Tot aici a primit numele de Teoctist. Peste ani, cu șăgălnicie își amintea cum a ajuns să fie numit așa: „Aș fi dorit să port în călugărie numele Teodorit. Găsisem în cronica mănăstirii Bistrița numele unui ierodiacon care scria foarte frumos, Teodorit, din secolul trecut, monah învățat, trăitor în Hristos și bun slujitor. Am transmis prin cineva dorința mea starețului Ghenadie care, primind din mâna mea foarfeca, a tăiat din părul meu zicând: Se tunde robul lui Dumnezeu, fratele nostru Teoctist, monah, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin. Și așa mi-a rămas numele!”. (Continuarea aici)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
