Funcțiile tuturor directorilor instituțiilor publice deconcentrate de la Botoșani (și nu numai) vor fi în aer.
Noul Cod Administrativ care a ajuns deja la președintele țării pentru promulgare vine cu o serie de articole care-i vizează direct pe șefii de instituții. Este drept, până la publicarea în Monitorul Oficial mai este ceva timp, însă cert este că acest cod de care se tot vorbește deja de câțiva ani, devine realitate.
Concret, în ceea ce priveşte serviciile publice deconcentrate, Codul Administrativ stabilește că aceste servicii vor fi conduse de manageri, în loc de directori, cum sunt acum, când au statut de funcționar public, obținut prin concurs.
Șefii de instituții vor fi încadrați pe funcţii de demnitate publică, cu rang de subsecretar de stat! Managerul este numit sau eliberat din funcţie de conducătorul ministerului de resort.
Adică, oricând ministrul prin ordin, poate elibera un șef de instituție din funcție.
„Faptul că managerii serviciilor deconcentrate vor fi numiţi şi eliberaţi din funcţii de ministerele de resort este un lucru bun, deoarece guvernul este numit politic, iar în teritoriu programul de guvernare al guvernului trebuie aplicat de aceşti manageri. Ca atare, vorbim de o asumare politică şi la nivelul instituţiilor deconcentrate”,
Dan Șlincu, prefectul județului Botoșani
Ideea că directorii de instituții vor fi asumați politic este comentată pozitiv și președintele PSD Botoșani.
Și asta în condițiile în care, neoficial se știe că instituțiile sunt conduse de directori care fac parte din partidul care se află la guvernare, iar oficial se află sub umbrela funcționarilor publici.
”Așa este în toată Europa, vii cu Guvernul și pleci cu Guvernul. E o chestiune normală. De ce în alte state europene se poate și la noi nu? Fiecare partid care câștigă alegerile are un program de guvernare. Asumat și în baza acelui program, partidul respectiv a obținut voturile cetățenilor. În momentul în care ai ajuns și guvernezi țara este firesc să o guvernezi cu oamenii tăi. Mi se pare o chestiune de normalitate”,
Doina Federovici, președintele PSD Botoșani
În schimb, liderii liberali din opoziție nu gândesc la fel. Deși, în general au fost de acord cu prevederile din Codul Administrativ.
„Se lovește foarte tare în înalții funcționari publici. Noi la punctul acesta am fost împotrivă. Noi liberalii am fost în ansamblu pentru cod, dar mai puțin la acest punct. Ideea asta a fost dezbătută, dar din păcate suntem doar 19% dintre parlamentari. De bine, de rău, așa cum sunt acum acești înalți funcționari publici, au făcut o școală și nu erau așa înregimentați politic cum sunt acum pe noul cod. Pentru că în momentul acesta dacă e să fim realiști, oricând vrea cineva de sus, schimbă de sus până la directorii de deconcentrate de la Botoșani, cum vrea. Strict politic. Asta e problema pentru care noi nu am fost de acord”,
Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani
Liderul liberalilor botoșăneni susține că vor avea de suferit mai ales profesioniștii care au fost menținuți pe funcții publice, indiferent de partidul aflat la guvernare.
Și că…
„Este o tagmă a funcționarilor publici care după cum se știe nu sunt neapărat înregimentați politic. De aia și rezistă de aici de la Botoșani și după 8 ani, 10 ani sau chiar 12 ani indiferent cine a fost la guvernare”.
Au „scăpat” de mania schimbării directorilor Radu Țurcanu, Doru Alupoaie de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Minodora Vasiliu de la Direcția Sanitar Veterinară (DSV) , Cristian Delibaș de la Direcția Agricolă Județeană (DAJ) sau Radu Humelnicu de la Direcția Județeană de Sport și Tineret (DJST).
Iar în trecut, Silvana Tudorache din fruntea Direcției de Sănătate Publică (DSP).
Deocamdată noul Cod Administrativ este deja contestat.
„Ideea stă în felul următor pentru că se întârzie extrem de mult. În condițiile în care înțeleg că sunt două sesizări depus la CCR pe anumite articole. Ei consideră că ar fi neconstituționale. Eu nu știu dacă CCR a stabilit vreun termen pentru dezbatere, cert este că inclusiv Iohannis înțeleg că a depus o sesizare de vreo 60 de pagini, dacă înțeleg bine. În condițiile astea se întârzie extrem de mult”,
Doina Federovici, președintele PSD Botoșani
Codul Administrativ își poate relua circuitul prin ambele camere parlamentare, dacă judecătorii CCR solicită revizuirea anumitor articole.
Și mai poate fi întors de la promulgare și de președinte, care poate solicita revizuirea lui.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Bilete disponibile la meciul dintre FC Botoșani și Farul Constanța – PREȚURILE
Oana Sava
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024