O nouă rampă de gunoi neautorizată a apărut în apropierea municipiului. După cea din centrul oraşului, din curtea Casei de Cultură a Sindicatelor, de această dată locaţia unde sunt aruncate tone întregi de deşeuri este zona Lebăda. Acolo, pe o proprietate privată, tronează o cantitate însemnată de deşeuri provenite cu precădere din lucrări de construcţii.
Gunoi lăsat sub anunţul cu interzicerea depozitării... gunoiului
Proprietarul terenului, îngrijorat cel mai probabil de faptul că este pasibil de amendă din partea autorităţilor, a amplasat un panou de mari dimensiuni prin care interzice depozitarea de gunoi pe proprietatea sa. Apelul său a rămas însă fără răsunet, în mod ostentativ cineva lăsând o parte din gunoi chiar sub panoul respectiv.
Probabil pentru a-i atrage astfel atenţia cu privire la litera scăpată din mesajul scris pe panou:
„Proprietate privată. Nu dpozitaţi gunoi”.
Sesizat de
Botoşăneanul cu privire la locaţia care nu face cinste oraşului pentru cei care vin la Botoşani dinspre Iaşi sau Bucureşti, a ajuns în zonă şi comisarul şef al Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu, Răzvan Rotaru.
Primăria Curteşti face demersuri degeaba, Garda amână amenda
Acesta şi-a notat numărul de telefon al proprietarului terenului şi l-a apelat şi pe viceprimarul comunei Curteşti, pe teritoriul căreia se află amintitul teren.
Anton Damian i-a transmis şefului de la Garda de Mediu faptul că deja a înaintat mai multe adrese către deţinătorul terenului, însă situaţia nu a fost încă soluţionată.
„Am luat legătura cu viceprimarul comunei Curteşti, i-a făcut înştiinţare la proprietar, sperăm să se remedieze problema cât mai rapid. În cazul în care nu vor remedia problema, vom încerca noi să intervenim cât mai rapid posibil. Primăria a trimis mai multe adrese către aceşti proprietari pentru că este proprietate privată să rezolve problema cu depozitările astea de gunoi care sunt aici pentru că e un fel de rampă de gunoi”, a declarat
Răzvan Rotaru.
Acesta a mai precizat că va trimite un echipaj care să verifice dacă deşeurile au fost ridicate de pe terenul de la Lebăda, în caz contrar fiind aplicate sancţiunile prevăzute de lege. În cazul unei persoane fizice acestea sunt cuprinse între 2.000 şi 5.000 de lei.
Gabriela ERDIC
[[banner]]
CITEŞTE:
Groapă de gunoi privată, sub lacăt în buricul târgului: Directorii statului ţinuţi după gard, curăţenia în vacanţă de sărbători - VIDEO & GALERIE FOTO
[[galerie-foto]]