Luni, 26 iunie 2023, în orașul Săveni, a avut loc un incendiu devastator.
Zece tone de deșeuri au fost cuprinse de flăcări, la Săveni.
La caz au ajuns pompierii din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență. Aceștia au acționat mai bine de trei ore pentru stingerea incendiului. Intervenția a fost îngreunată de cantitatea mare de deșeuri care ardea, dar și de accesul dificil la focar. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise.
Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor și arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.
În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.
Aproape 40 de șoferi lăsați fără permis în urma acțiunii BLOCADA
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Cea mai lungă vacanță din ultimii ani: Concediul de Revelion al bugetarilor, prelungit
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024