Pe 7 noiembrie 2014 a luat sfârșit campania de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice inițiată de Asociația Ecotic în parteneriat cu Urban Serv și Modern Calor.
La sfârșit de campanie, organizatorii s-au arătat mulțumiți de modul în care botoșănenii s-au mobilizat și s-au îndreptat spre reciclarea produselor electrice.
„În prima campanie, am reușit să colectăm nouă tone de deșeuri electronice la nivelul municipiului. În cea din toamnă s-au colectat șapte tone de DEEE-uri, dintre care patru au fost adunate la cele trei puncte de colectare deschise de noi”, a declarat Simion Drelciuc, director general Urban Serv. Campania a început pe 1 octombrie 2014 și este a doua la nivelul municipiului Botoșani, după cea desfășurată în perioada martie-aprilie.
Pentru a le stârni interesul deținătorilor de produse casnice – monitoare, televizoare, frigidere sau aparate de aer condiționat, organizatorii i-au premiat pe cei care au depus deșeuri în cantitate mai mare de zece kilograme cu pachete cu produse bio.
Directorul Urban Serv a remarcat, odată cu sfârșitul campaniei, că oamenii au început să renunțe la tendința de conservare a aparaturii vechi, cu valoare sentimentală și să fie conștienți mai degrabă de importanța reciclării unor astfel de produse.
CITEȘTE:
Se întâmplă la Botoşani: Primeşte cadou pentru deşeuri
ACUM: USR-iștii de la Botoșani, de la extaz la agonie – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Curg voturile din secțiile de la Botoșani pentru Călin Georgescu, numărătoarea pe final
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Rezultate bombă la Botoșani, candidatul “fantomă” începe să câștige secții
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024