S-au împlinit cinci săptămîni de la data la care au fost deschise ofertele la licitaţia pentru reabilitarea Casei Ventura şi lucrarea nu s-a adjudecat. Ofertele celor două părţi, Victor Construct, respectiv asocierea Condacia Botoşani – Euras Satu Mare – Ambiente Fălticeni încă se află în analiză.
Şefii CJ speră să nu se depună contestaţie
Conform unor informaţii neoficiale pe care am reuşit să le obţinem diferenţa dintre cele două sume propuse este mai mult decît semnificativă. Pentru partea propriu-zisă de construcţii-montaj Consiliul Judeţean a alocat în jur de 9 milioane de lei, iar firma unde este acţionar Victor Mihalachi s-ar fi angajat să execute investiţia cu 65% din această sumă, ceea ce ar însemna 58,5 milioane de lei, iar cea controlată de Tonino Boldea cu numai 49%, adică 4,41 milioane de lei. Ar rezulta astfel o diferenţă de 1,44 milioane de lei. Şefii CJ evită deocamdată să ofere informaţii despre licitaţie. “Ideal ar fi fost ca pînă pe 1 sau cel tîrziu 15 septembrie să se ştie déjà constructorul. Sper ca patronii firmelor implicate să aibă înţelepciunea necesară de a nu întîrzia investiţia”, ne-a declarat Cătălina Lupaşcu, vicepreşedinte Consiliul Judeţean, dînd astfel de înţeles că se doreşte evitarea unor contestaţii.
Lucrare totală de 12,6 milioane lei
Contractul de finanţare pentru reabilitarea Casei Ventura, intitulat „Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural precum şi crearea/modernizarea infrastructurilor conexe din zona Casei Ventura din municipiul Botoşani în vederea amenajării Muzeului Etnografic al Judeţului Botoşani”, a fost depus în cadrul POR (Programul Operaţional Regional), Axa 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului. Proiectul are o valoare totală de 12,6 milioane de lei şi presupune restaurarea patrimoniului cultural local (deoarece „Casa Ventura” este monument istoric) sub aspect structural, funcţional şi arhitectural, sistematizarea, valorificarea şi dotarea spaţiilor necesare amenajării Muzeului de Etnografie al Judeţului, care de cîţiva ani a rămas fără spaţiu întrucît clădirea în care funcţiona a fost retrocedată, reabilitarea şi modernizarea infrastructurilor conexe pentru accesul la cele două instituţii din subordinea CJ care îşi vor desfăşura aici activitatea (Şcoala Populară de Arte şi Meserii şi Muzeul Judeţean de Etnografie).
Un italian a primit avertisment după o plimbare cu câinele în Centrul Istoric
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un grup de copii a încercat să distrugă camerele de supraveghere cu bulgări de zăpadă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Declarația zilei 26 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 26, 2024
Oana Sava
Nov 26, 2024