Cele două tabere din PNL-ul unificat în 2014 s-au creionat într-o lumină mai limpede joi seara, la alegerile pentru Organizația Municipală a partidului, când practic lupta s-a dat între foștii PDL-iști și vechii liberali. Democrat-liberalii sunt cu un pas în față.
Iar acest lucru s-a văzut și la vizita premierului Florin Cîțu efectuată la Botoșani în dimineața următoare. Și pentru a „repara” public ruptura din partid, a fost interzis accesul jurnaliștilor la discuțiile care s-au purtat în sala Mihai Eminescu din Hotel Rapsodia.
Inițial a fost anunțată o primă locație pentru acțiune, în incinta Prefecturii, a doua zi presa a aflat că de fapt are loc la Rapsodia. La apariția jurnaliștilor, purtătorul de cuvânt al Prefecturii a revenit cu alt mesaj, prin care a transmis noua locație și faptul că lucrările vor fi închise.
Înaintea lui Florin Cîțu a ajuns la Botoșani președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur care a fost, evident întrebat cum se face că la Suceava jurnaliștii au avut ușă deschisă iar la Botoșani, nu. Răspunsul a fost că decizia a fost luată de organizatori, adică Prefectura Botoșani.
La fel s-a exprimat și Florin Cîțu, când a oferit o serie de declarații în fața hotelului.
„Organizatorii au făcut-o așa, vă dați seama că nu este ceea ce eu am cerut. Este o discuție despre surse de finanțare”,
Florin Cîțu, premier
În contextul rupturii din PNL a fost întrebat de ce nu participă la acțiune și liderul liberalilor, Costel Șoptică, care în discursul său din seara trecută a dezvăluit că a aflat din mass-media despre faptul că premierul se deplasează la Botoșani.
„Este un coleg, fost senator, deputat. Este o discuție, așa cum am spus, cu primarii. Despre surse de finanțare.”,
Florin Cîțu, premier
Nu același lucru a fost însă valabil și pentru senatorul Cristian Achiței. În același timp, deși vizita a fost una administrativă, din cei 78 de primari ai județului Botoșani au fost invitați doar cei liberali. Mai mult la „discuțiile cu primarii” pe chestiuni administrative, pe care a insistat Florin Cîțu, au luat parte și parlamentari (senatorul Cristian Achiței) sau directori de instituții (Mihai Țurcanu de la DSVSA și Monica Adăscăliței – DSP, dar și Cătălin Flutur, director la SC Locativa SA).
Susținerea (ne)oficială față de candidatul Dan Nechifor la președinția PNL Botoșani a fost una neasumată de Florin Cîțu, care la rându-i își dorește conducerea partidului la nivel național.
”Niciodată. Nu este o ruptură, PNL este un partid puternic și după alegeri va fi și mai puternic, veți vedea. De fapt, despre asta este vorba la aceste alegeri, de fapt definim rolul PNL pe scena politică, în următorii ani în România și vom avea alegeri pentru asta”,
Florin Cîțu, premier
Alegerile în PNL la nivel național urmează să aibă loc la începutul toamnei.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
S-a spart gașca: Tineri gălăgioși „împrăștiați” de Poliția Locală
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Jandarmii botoșăneni solicitați la sfârșit de săptămână: CE evenimente vor avea loc
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024