Mai puţină lume faţă de ani trecuţi, dar mai mulţi politicieni decât în ultimii patru ani s-au strâns joi dimineaţă în Piaţa 1 Decembrie 1918 pentru a sărbători Ziua Naţională a României. Coloana de oficialităţi a traversat la pas Centrul Vechi, un lucru pe care unii dintre cei care au compus-o o fac doar o singură dată pe an, de 1 Decembrie.
Prefectul Dan Nechifor, cu fular tricolor la gât, a fost cel care a primit onorul Gărzii Militare, abia apoi ceilalţi demnitari şi şefi de instituţii intrând în piaţă. Părintele protopop Lucian Leonte a săvârşit o slujbă de pomenire a eroilor alături de alţi peste 20 de preoţi, după care s-a trecut la alocuţiuni. Întâi a luat cuvântul primul reprezentant al Guvernului în judeţ, care de fapt a dat citire mesajului premierului Dacian Cioloş, iar apoi preşedintele Consiliului Judeţean. Costică Macaleţi şi-a mutat tribuna de la care a vorbit, stând cu spatele la grupul statuar „Compania de mitraliere maior Ignat în atac”. Spre deosebire de anii neelectorali, de această dată reprezentanţii partidelor au ţinut să se adreseze celor peste 500 de oameni, luând cuvântul tocmai candidaţii de la alegerile de săptămâna viitoare: Cristian Roman, Liliana Mincă, Corneliu Popescu. Fostul prefect a accentuat în discursul său rolul liberalilor în înfăptuirea Marii Uniri de la 1918, spre stupefacţia PSD-iştilor, Costică Macaleţi şi Răzvan Rotaru râzând ironic. De altfel, fostul comisar şef de la Garda de Mediu a şi refuzat la final să aplaude.
Dacă liberali au încercat să-şi scoată în evidenţă partidul prin discurs, social-democraţii au făcut-o prin… tricolor. La intrarea în Piaţa 1 Decembrie 1918, Tamara Ciofu, Răzvan Rotaru şi alţi PSD-işti au împărţit steguleţe oamenilor deja strânşi acolo.
La depunerea coroanelor au fost şi mai multe partide, după PSD, PNL, ALDE şi PMP, Partidul România Mare, PNŢCD, PND, Partidul România Unită şi Alianţa Noastră România ţinând să aducă un omagiu eroilor români. PRU, un partid autodeclarat naţionalist, a apelat la o firmă de pază şi protecţie, care şi-a trimis oamenii în uniforme şi cu tricolorul, delegaţia acestei formaţiuni fiind astfel cea care a avut cele mai multe şi mai mari steaguri.
Aproape că n-a fost partid care să nu aibă măcar un reprezentant îmbrăcat în straie populare.
Mai multe instituţii s-au cuplat la coroane, cele patru din subordinea Ministerului Muncii, de exemplu, sau altele care ţin de cultură depunând câte o singură jerbă de flori. Au fost însă şi unităţi de stat, precum Direcţia de Sănătate Publică sau DSVSA, care au avut un singur salariat cu o coroană, nimeni altul decât directorul.
Prefectura, Consiliul Judeţean şi Primăria Botoşani au depus, ca de obicei, separat coroane, din delegaţia municipalităţii lipsind primarul Cătălin Flutur şi viceprimarul Marian Murariu. În schimb, o mulţime de politicieni s-au lipit la delegaţia ONG-ului „Cultul Eroilor”, alăturându-se acesteia în momentul depunerii coroanei.
Nu a lipsit tradiţionalul maidanez, care a defilat nestingherit prin piaţă.
Manifestările s-au bucurat de participarea multor copii, unii dintre ei îmbrăcaţi la rândul lor tradiţional. De altfel, cei mai aplaudaţi au fost elevii Şcolii 14 Ştefan cel mare şi Sfânt, care au încheiat întreaga ceremonie depunând flori la monument.
Acţiunea a început la ora 9:00, iar după o oră şi un sfert, când structurile Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Apărării Naţionale defilau, deja în partea dinspre Modarom se formase o coadă cu sute de oameni care aşteptau fasolea cu cârnaţi şi vinul de la Primăria Botoşani.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024