Top News
1 Decembrie la Botoșani, între rupturi politice în coaliție, copil genial și botoșăneni adunați în careu – VIDEO & GALERIE FOTO

Ziua Națională a României a fost marcată și la Botoșani practic cu aceleași detalii organizatorice asemenea celorlalți ani, exceptând anii de criză sanitară cu restricțiile aferente.

Polul sărbătorii a fost concentrat și în 2022 în Piața 1 Decembrie 1918 unde, înainte de sosirea oficialităților echipajele de ordine publică s-au asigurat că întreg evenimentul va decurge fără incidente nedorite.

Înainte

 

Piața Revoluției a fost locul de întâlnire pentru „actorii” care s-au aflat în prim plan, șefii județului și ai orașului, politicienii sau directorii de instituții. Într-o tradiție perpetuată în timp, în fața Palatului Administrativ era cumva o adunare (ne)oficială a participanților și organizatorilor manifestărilor prilejuite de Ziua Națională a României.

 

Ulterior întreg grupul se deplasa către Centrul Istoric, pe traseu echipajele de Poliție asigurându-le cale liberă.

 

Astăzi

 

În jurul orei 9:30 primii care au ajuns în centrul orașului au fost social democrații botoșăneni care s-au adunat la sediul PSD din strada Cuză Vodă. În frunte cu Doina Federovici, președintele partidului, ministrul Marius Budăi, primarul Cosmin Andrei, parlamentari și șefi de instituții au traversat Piața Revoluției și s-au deplasat direct către Centrul Istoric fără a-i mai aștepta pe partenerii liberali din coaliția de guvernare.

 

Au salutat din mers membrii PNL și au făcut deplasarea singuri.

 

La scurt timp din Palatul Administrativ a coborât prefectul Sorin Cornilă care era așteptat de colegii de partid. După saluturile firești a pornit spre zona manifestațiilor și grupul PNL în frunte cu Costel Șoptică, președintele filialei județene, Gheorghe Sorescu, subsecretar de stat în cadrul MAI, prefectul Sorin Cornilă, parlamentari, consilieri județeni sau locali, directori. A lipsit Cătălin Flutur.

 

Imn cu Grupul Vocal Răzeșii

 

În Piața 1 Decembrie 1918 liberalii s-au poziționat la polul opus față de social democrații care s-au așezat în apropiere monumentului. După formarea careului, prefectul Sorin Cornilă a dat onor Gărzii de Onoare după care s-a trecut la intonarea Imnului Național al României din vocile militarilor din Grupul Vocal Răzeșii.

A urmat ceremonialul religios oficiat de părintele protopop Petru Fercal și un sobor de preoți.

 

La partea de discursuri singurii care au avut alocuțiuni au fost prefectul Sorin Cornilă, președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, primarul Cosmin Andrei și Ovidiu Damian, șeful Garnizoanei Militare.

Doar că șefa Județului i-a cedat microfonul micului Rareș Prisacariu care a recitat din Mihai Eminescu poezia „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”.

 

După depunerea jerbelor de flori la Grupul Statuar „Compania de mitraliere Maior Ignat în atac”, botoșănenii adunați au urmărit cu entuziasm defilarea Gărzii de Onoare.

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
ACUM: Forfotă în Centrul Istoric, ultimele pregătiri pentru Ziua Națională – GALERIE FOTO&VIDEO

 

Instituția de la Botoșani unde nimeni NU vrea să se angajeze: Miroase a praf, a mucegai/ Nu suntem deloc modernizați
În ciuda concursurilor organizate, posturile la această instituție nu s-au ocupat.
Învățătoare bătută de mama unei eleve la o școală din municipiul Botoșani
Incidentul a avut loc în cursul zilei de miercuri, 25 ianuarie 2023 la o unitate de învățământ din municipiul Botoșani.
Magazinele Lidl de la Botoșani „călcate” de Protecția Consumatorilor, amenzi uriașe aplicate de comisari
Toate cele patru magazine din lanțul german Lidl care sunt funcționale la Botoșani au fost sancționate de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor.
George Simion a inaugurat sediul AUR din Centrul Vechi: conferință pe scări, o pâine cât o țară, selfie-uri & TikTok – VIDEO & GALERIE FOTO
La doi ani după ce a intrat în Parlament, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) și-a deschis un sediu în Centrul Vechi. Inaugurarea a fost una cu fast și a avut loc în prezența liderului național al formațiunii.
Mica Unire marcată la Botoșani cu burniță, oficiali, militari, gășculițe politice și ceva cetățeni – GALERIE FOTO & VIDEO
La borna 164 de la Unirea Principatelor Române, manifestațiile de la Botoșani au urmat practic același curs asemenea celorlalte ediții.Doar că în 2023 vorbitorii au mai fost puțin cernuți.
ULTIMĂ ORĂ: Un tânăr s-a izbit cu mașina într-un copac de pe marginea drumului – FOTOGALERIE
 Un tânăr 22 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina pe care o conducea s-a izbit de un copac de pe marginea drumului.
ULTIMA ORĂ: BMW distrus la Rediu de un șofer aflat la un ”drive test”... Acum nu mai are ce cumpăra – FOTOGALERIE
Un accident cum mai rar se poate vedea a avut loc în urmă cu puține minute la ieșirea din Botoșani spre Stăuceni, acolo unde BMW a fost distrus în circumstanțe ce încă trebuie cercetate.
Alexia, la începutul unui drum anevoios! A început partea de recuperare, o clinică din Botoșani și-a oferit serviciile în mod gratuit – VIDEO & GALERIE FOTO
Alexia este cunoscută deja de comunitate dar și de oameni din întreaga țară care au empatizat cu trauma ei.Este fetița luptătoare care a supraviețuit unui accident rutier nefericit, în urma căruia i-au fost reatașate ambele brațe, după intervenții chirurgicale efectuate în premieră în Europa.
Continuă visul la Filarmonică: De la ”Bonjour, Bonne nuit, Paris!”, ”Zavaidoc Simfonic” și ”Iris Simfonic” la Mozart și Beethoven – PROGRAMUL
Spectacolele extraordinare de Anul Nou puse în scenă săptămâna trecută de Filarmonica ”George Enescu” reprezintă doar începutul unui 2023 pe care managerul îl promite a fi unul de vis. Instituția municipalității botoșănene dorește să sărbătorească în continuare la nivel înalt stagiunea aniversară, a 70 – a, și a stabilit un program ca atare pentru jumătatea care a rămas din iarnă și începutul primăverii.
O tânără a preluat șefia unei instituții de la Botoșani după ce fostul director a plecat în alt județ
O instituție din Botoșani are un nou coordonator de la începutul lunii ianuarie a acestui an.
”La steaua”... AUR-ită! Depuneri de coroane și la bustul poetului din centru, un membru AUR s-a apucat de ținut ”prelegeri” și de recitat peste poeziile difuzate la stație – FOTOGALERIE
Dacă scriitorii au ales în acest an să depună flori la bustul poetului nepereche din parcul Mihai Eminescu, autoritățile și partidele au mers în același loc ca de obicei.
Fermierii s-au distrat cu premii la propriul bal: au primit bidoane, găleți și au plecat cu saci de alimente – VIDEO & GALERIE FOTO
Sute de zootehniști s-au întâlnit sâmbătă seară la a patra ediția a Balului Fermierilor. Asociația Moldoovis și Stațiunea Popăuți, care au organizat acțiunea, și-au propus să premieze, dar și să distreze cei mai performanți crescători de ovine și caprine din Moldova
”Apa” e amenințată cu insolvența, adjunctul a demisionat, stația de epurare a ars, directorul general este în concediu: Habar nu am unde este
Operatorul de apă și canalizare al județului a început noul an cu tot felul de crize. A rămas fără pază, directorul adjunct a demisionat, iar stația de epurare a cartierului Bucovina a ars într-un incendiu.
Fostul primar al orașului VICTORIE în instanță împotriva unui cunoscut jurnalist: După doi ani instanța mi-a dat dreptate
Fostul primar al municipiului Botoșani care ulterior a fost numit în funcția de director al Loteriei Române a obținut câștig de cauză într-un proces intentat împotriva unui jurnalist din capitală.
”Salvatorul” de la ”Apă” demisionează după exact 1 an: Pleacă director la Bacău după ce promitea ”nu ne batem joc” la venirea la ”Nova”
La exact un an după ce a fost numit director adjunct al SC Nova Apaserv SA, Doru Constantin se pregătește deja de plecare. Nu la Râmnicu-Vâlcea, acolo unde a profesat în marea parte a vieții sale, ci la Bacău. Și tot pe un post de director.
Scandal pe Aeroportul Suceava: Botoșăneni ținuți în frig de două zile – FOTO & VIDEO
Mai multe curse aeriene de pe Aeroportul Suceava au fost anulate atât marți cât și miercuri din cauza ceții.
Școlile s-au redeschis la Botoșani! Unii elevi au rămas acasă, alții au venit cu măscuțe: Sperăm că totul va fi bineVIDEO & GALERIE FOTO
După o pauză de aproape trei săptămâni vacanța de iarnă a luat sfârșit iar elevii au revenit la ore.Toate școlile din județul Botoșani s-au redeschis în condiții normale.
Cunoscut pilot de curse din Botoșani în stare gravă la spital după ce i-a explodat o butelie în față
Incidentul a avut loc în cursul zilei de astăzi într-un apartament din zona Împărat Traian a municipiului Botoșani.
Viceprimarul Toma, anunțul politic al anului pentru Primăria Botoșani: Dacă nu voi candida și voi avea ocazia, îl voi sprijiniVIDEO
După un prim an de mandat în care social-democrații au fost nevoiți să negocieze cu USR-iștii pentru a-și trece proiectele cu miză prin Consiliul Local Botoșani, viceprimarul Liviu Toma a început să asigure majoritatea de care primarul Cosmin Andrei avea nevoie pentru aprobarea inițiativelor în deliberativul municipal. 
Rămas bun, Maria Alexandru! Fata ucisă pe pod plânsă de întreaga comunitate – GALERIE FOTO & VIDEO
Înmormântarea fetiței de 14 ani a avut loc cu sprijinul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), a Primăriei Trușești și a oamenilor din comună.
Nu știu cine s-a ocupat de organizarea Zilei Naționale, însă sonorizarea a fost din sec. trecut ( nus-a auzit mai nimic). Am remarcat doar modul de abordare a ,,promovării” acestui eveniment: PNL- principalul partid de guvernământ - ceea ce nu este adevărat; am văzut doar deplasarea grupului PNL prezentat în extenso și al PSD deloc ( dar nici a altor partide), iar ,,cuvântul” prefectului a fost lamentabil. Cum rămâne cu ,,echidistanța” și ,,transparența” presei locale ?
3 decembrie 2022, 08:44
Judetul de unde si refugiatii pleaca. Sa lucram in interesul public si nu al nostru, sa furam mai putin. Ceva s-a schimba in bine.
1 decembrie 2022, 15:15
Sondaj
Ați dat până acum ”atenții” la doctor?
Da
Nu
Nu am ajuns la doctor
Declaraţia zilei
”Din păcate, discriminarea în școli este prezentă. În sondajul nostru de opinie, realizat acum un și jumătate la nivel național, am cerut părinților și profesorilor copiilor din preuniversitar să identifice motivele de hăr ...
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9005 lei
USD
Dolarul SUA
4.4823 lei
CHF
Francul elveţian
4.9076 lei
GBP
Lira sterlină
5.4945 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4888 lei
XAU
Gramul de aur
275.3749 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2362 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2712 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1660 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3580 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2062 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6582 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-0.5 o C
Dorohoi
-0.5 o C
Bucecea
-0.2 o C
Darabani
-1.0 o C
Saveni
0.2 o C
Ştefăneşti
2.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.