Asociația B – Right Media a încheiat astăzi proiectul ”CBC Heritage T.E.A.M. Together Everyone Achieves More”. La conferința de final au luat parte prefectul Sorin Cornilă, vicepreședintele Consiliului Județean Dorin Birta, primarul Cosmin Andrei, oficiali din Republica Moldova, directori ai instituțiilor de cultură, dar și alți invitați.
Proiectul a obținut punctaj maxim în cadrul Programului Operațional Comun România – Republica Moldova 2014 – 2020 la categoria „proiecte soft”. Asociația B-Right Media i-a avut drept parteneri pe Primăria Edineț, Consiliul Raional Edineț și Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului ”Țara de Sus”.
S-a obținut o finanțare de aproape 100.000 de euro, obiectivul general fiind „îmbunătățirea atractivității turistice la granița Uniunii Europene în regiunea Edineț - Botoșani, pe principiile competitivității, cooperării și bunei vecinătăți, cu valorificarea patrimoniului cultural pentru strategii de promovare, produse turistice și servicii comune, până în anul 2024”
Iată realizările proiectului:
Președintele Asociației B- Right Media, Sergiu Bălășcău, a prezentat succint o parte din realizările proiectului:
„Împreună cu toții reușim mai mult, acesta este titlul proiectului și reușim mai mult mai ales atunci când vine vorba de oamenii de o parte și de cealaltă de Prut. În cadrul acestui proiect am organizat noi un festival al tradițiilor la Botoșani, pe Pietonalul Unirii. Consiliul Raional Edineț și Primăria Edineț, care au fost partenerii noștri de peste Prut, au organizat la ei, acolo, un festival. Asociația B-Right Media a avut partener și Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului „Țara de Sus”. Finanțarea a fost de aproximativ 100.000 de euro, dar acest proiect soft a avut și o parte hard să-i spunem așa, în sensul în care s-au alocat fonduri pentru renovarea sălii de spectacole din centrul municipiului Edineț, o clădire reprezentativă pentru acest oraș”,
Sergiu Bălășcău, președinte Asociația B- Right Media.
Iar mai apoi, a dat cuvântul invitaților:
„Mă bucură fiecare parteneriat, fiecare ocazie pe care o avem în astfel de proiecte, o ocazie de cunoaștere și de dezvoltare. Și în special acest proiect pe care îl desfășurați acum împreună, acest proiect care a creat o punte, o legătură între noi și frații noștri din Republica Moldova. Sunteți un exemplu de succes și vă asigur de sprijinul meu pentru toate activitățile pe care le inițiați și desfășurați”,
Sorin Cornilă, prefect.
„Astfel de proiecte, sperăm de aici încolo să fie cât mai multe și cât mai amplu dezvoltate între cele două comunități, mă refer aici la Raionul Edineț și județul Botoșani. Plec de la titlul proiectului, Împreună putem realiza mai multe, putem reuși mai multe ... Da, într-adevăr împreună cu dvs., cu Raionul Edineț, cu județul Botoșani putem implementa proiecte care să dezvolte ambele comunități”,
Dorin Birta, vicepreședinte Consiliul Județean.
„Știu că sunteți foarte serioși. Ați făcut un proiect foarte frumos. Îmi plac foarte mult activitățile hard care sunt în proiectele cu fonduri europene. Chiar dacă ați avut un proiect cu finanțare mai mică 100.000 de euro, documentele sunt la fel și munca la fel. Știu că este o birocrație incredibilă pentru accesarea fondurilor europene, mi-aș dori ca lucrurile să meargă mult mai repede. Cu atât mai mult este de apreciat ce ați făcut”,
Cosmin Andrei, primar municipiul Botoșani.
„Vreau să vă mulțumesc dvs., partenerilor și contez în continuare pe sprijinul și susținerea dvs. în a realiza mai multe proiecte transfrontaliere. Având în vedere situațiile create, am trecut prin pandemie, acum suntem la hotarele unui război, se varsă sânge. Noi nu ne dorim asemenea la noi în țară, ne rugăm Domnului și sperăm să fim auziți și susținuți în a realiza numai fapte bune”,
Iurii Garas, președinte Consiliul Raional Edineț
„Într-adevăr, trecând Prutul ne simțim ca acasă. Vorbim în aceeași limbă, gândim în aceeași limbă, realizăm împreună mai multe. În urmă cu 10 ani am făcut cunoștință cu această echipă minunată de la Asociația B–Right Media, au fost mulți tineri instruiți prin intermediul acestei asociații... Vizita care a fost făcută în 2018 ,nu îmi e rușine să zic că ei au venit la noi cu propunerea să facem un proiect. Mândriți-vă că aveți această echipă în comunitate, în Botoșani, Asociația B–Right Media”,
Rodelia Vasilcov, viceprimar Edineț.
„Suntem acum la final de proiect. Numărăm lucrurile bune, numărăm ceea ce a ieșit bine și credem noi că înainte de orice am stabilit o legătură, o legături care nu se poate desface pentru că am colaborat cu partenerii noștri din Edineț să dezvoltăm această zonă, să o facem o atracție nu numai pentru cei care sunt din această parte a regiunii Edineț și Botoșani, ci pentru întreaga Românie și pentru zona Moldovei. Prietenia nu se termină aici, prietenia durează o viață și sperăm să reușim în continuare să facem lucruri frumoase, să dezvoltăm proiecte astfel încât zona noastră să fie cunoscută”,
Adriana Cojocariu, manager de proiect.
La eveniment au luat parte inclusiv artiștii care au încântat publicul la festivalurile organizate în cadrul proiectului.
În video de mai jos puteți urmări și alte discursuri ale invitaților.
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
MARȚI: Mai mulți botoșăneni din municipiu rămân fără apă din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Valeriu Iftime cere demisia DE URGENȚĂ a liderilor PNL de la centru – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
Mașini trase pe dreapta la Botoșani: Șofer prins băut și permise reținute de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024