S-a născut în Botoșani, are 33 de ani și a închis ușile unei lumi pentru a deschide altele. Ale căutării de sine. Sinele care duce către Dumnezeu.
Andrei Ciopec a fost, până la 33 de ani, tot ce a vrut să fie. A experimentat și a ars, străbătând parcă întreaga lume în căutarea a ceva, fără să afle dintru începuturi ce dorea să găsească.
Născut în Botoșani, a fost atras de mic de actorie. Încă de la grădiniţă a mers la cercul de la Palatul Copiilor Botoşani, apoi a îndrăznit să treacă şi pragul Şcolii Populare de Artă. A absolvit, în anul 2005, cursurile Colegiului Economic ”Octav Onicescu” din Botoşani, unde a activat în trupa de teatru.
Însă drumul spre teatrul profesionist a fost ceva mai ocolit, prima opţiune pentru facultate nefiind Actoria, ci Administrație și afaceri, secția Administrație publică, în cadrul Universității București.
Nu după multe vreme pleca în SUA. Aici a urmat un curs de actorie şi a jucat în câteva producţii, alături de Dolph Lundgren, Michael J. Wihte şi Scott Adkins. În anul 2011, întors în ţară, a fost admis la Actorie în cadrul UNATC Bucureşti, clasa prof. Florin Zamfirescu. A jucat în numeroase spectacole studenţeşti, dar şi în câteva scurtmetraje şi spoturi publicitare, precum şi în seriale de televiziune.
Spectacolul de licenţă al promoţiei sale, cu cel mai mare impact la public, a fost "Fraţii Karamazov", o adaptare a romanului lui Dostoievski, dramatizare de Bogdana Darie, cea care a semnat şi regia. Andrei Ciopec a interpretat personajul Dimitrie Karamazov. Un spectacol despre care Andrei Ciopec spunea că tratează teme extrem de actuale societăţii de astăzi, precum iubirea, ura, gelozia. Teme sincere, adevărate, care îl ajută pe actor, ca şi pe spectator deopotrivă, să îşi deschidă sufletul.
A jucat în numeroase spectacole. Apoi în filme de televiziune, l-am regăsit în emisiuni dintre cele mai diverse, alături de vedetele cele mai cunoscute. La ProTV, în ”Triplusec”, la radio, în ”Dănilă Prepeleac” sau pe scenă, cu chitara. Și în biserică a fost prezent, recitând și mărturisind.
Nu cu mult timp în urmă, îl vedeam jucând în scurtmetrajul ”500”, după un scenariu realizat de Bogdan Movileanu. Un film rarisim în cinematografia românească, dacă ar fi să îl încadrăm în categoria film creștin. Un personaj atrage atenția. Bărbatul din mare (interpretat de Andrei Ciopec) vorbește puțin, dar trage după sine întreg firul narativ. Ar putea fi un călugăr, ar putea fi materializarea firii divine. Bărbatul din mare devine în orice clipă sinele nostru sau căutarea a ceea ce ne împlinește: bunătatea, generozitatea, nejudecarea aproapelui, jertfa.
Filmul ”500” era realizat cu binecuvântarea pr. Irineu Curtescu și a pr. Petre Comșa. Personaj central al filmului este interpretat de Andrei Ciopec. Actorul născut la Botoșani a privit filmul ca pe un proiect de suflet, al cărui scop era acela de a genera întrebări la care fiecare trebuie să răspundă în funcție de propriile experiențe de viață, în funcție de legătura mai intensă sau mai puțin intensă cu viața duhovnicească.
A jucat zeci de roluri în teatru și film. A cântat, a recitat, a făcut cascadorii și teatru radiofonic. Greu ai putea găsi ceva ce să nu fi făcut Andrei Ciopec. A interpretat mafioți, drogați, oameni pierduți de lume. Rareori îl vedem pe Andrei Ciopec într-un rol pozitiv, însă fiecare rol a fost pentru el o piatră de încercare și o probă de profesionalism.
De o vreme, însă, își pregătea ieșirea din scenă. Discret, fără să judece, fără tam-tam.
”Eu nu mă dau la o parte, nu împroşc cu noroi, trag doar nişte semnale de alarmă. Nu pot ieşi deodată, însă în ultima perioadă am refuzat câteva proiecte. Nu pot să spun că fac toate lucrurile acestea despre care vorbesc, aş fi un ipocrit şi cu adevărat pot fi considerat lupul moralist. Dar m-a adus până aici cumulul de evenimente prin care am trecut, preponderent suferinţa. Dacă stau şi mă gândesc, chiar şi suferinţa fizică... Suferinţa fizică, chiar azi în predică ascultam, este vindecare sufletească. Şi discutăm într-un duh pe care amândoi îl cunoaştem..., creştinismul promovează suferinţa asumată, conştientă. Am suferit, am avut experienţe în America, în Spania, o groază de poveşti, întâmplări care au fost departe de a fi în duh creştin, însă toate au stârnit în mine foarte multe întrebări. De mic am fost în căutarea adevărului, a unui adevăr uman, de aici poate s-a tras şi actoria. Nu mă simţeam la locul meu nicăieri. Eram agitat, energic. În fiecare mediu identificam un tip comportamental al liderului acelui grup şi îmi spuneam aşa trebuie să fiu, acesta este adevărul, ajungeam să experimentez acel lucru. Conştiinţa îmi spunea că nu acolo e adevărul...”, mărturisea în urmă cu câțiva ani Andrei Ciopec.
Iar cotitura s-a produs, spunea Andrei, ”pentru că era încărcătura mult prea puternică”.
”Lupt zilnic să fiu mai bun, aşa cum pot. Lumeşte vorbind, nu cred că există ceva care să mă satisfacă mai mult decât actoria. Nu există altă meserie către care m-aş putea îndrepta. Dar în afara sferei lumeşti există cea duhovnicească... Și anume o atenţie mai mare spre interiorizare, spre căutarea unei linişti, a acorda mai mult timp lucrului cu mine ca om, a acorda mai mult timp rugăciunii”, spunea Andrei.
O cale deloc ușoară, pentru care însă Andrei se pregătise de ani mulți.
”Dacă spune cineva care e diferenţa dintre un om care trăieşte în lume şi unul care s-a călugărit... În lume diavolul te luptă ca un mieluşel, dar în pustie te luptă ca un leu. Când decizi să te schimbi, lucrurile sunt mult mai dureroase. Ca un om bogat căruia îi iei maşina, funcţia... Deja sunt oameni care s-au supărat pe mine la vestea că mă voi lăsa de actorie, sunt oameni care nu sunt de acord cu mine. Dar eu le spun: De ce mă asociezi cu un actor? De ce spui Andrei-actorul? De ce pui întâi valoarea mea socială şi nu valoarea mea umană?”, mărturisea Andrei Ciopec.
Într-o zi pasul său prin lume a încetinit. A simțit că a venit vremea. Și-a chemat prietenii și a început a le împărți cele câteva lucruri pe care le adunase. A rupt toate firele care îl trăgeau spre lume: adrese de Facebook, e-mail, telefoane.
Prietenii i-au dat drumul, păstrând în urma lui Andrei Ciopec imaginea omului vesel, luminos, cu drag de oameni.
Unii îl strigă din când în când, ca într-un pustiu în care aștepți ca măcar ecoul să îți răspundă. ”Nu cred că cineva îți poate spune, Andrei Ciopec, că îmi e dor de tine... Tare dor...”, a scris acum câteva zile un prieten, pe o rețea de socializare.
Se spune că s-ar fi afundat într-o mănăstire din preajma Aiudului. Și că într-o zi se va întoarce și ne va spune povestea omului care a lăsat toate ale lumii pentru a căuta rugăciunea.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
