Șefa educației botoșănene ar urma să fie schimbată din fruntea Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) într-un viitor nu foarte îndepărtat.
Ada Macovei ar urma să fie înlocuită după unele negocieri strict politice și în care tocmai propriii colegi de partid au cedat. În cadrul discuțiilor care au fost purtate între liderii PNL și PSD de la Botoșani, una dintre instituțiile vizate a fost tocmai Inspectoratul Școlar.
Social-democrații ar fi fost fermi în solicitările pe care le-au avut și au pretins cedarea de la PNL la PSD a posturilor de adjuncți ai IȘJ Botoșani în schimbul rămânerii postului de inspector școlar general la liberali, dar cu o condiție: funcția să fie ocupată de altcineva decât Ada Macovei.
Mai mult, ar fi contat extrem de mult în decizia care a fost luată de liberali și faptul că o delegație formată din profesori și părinți, de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, ar fi ajuns inclusiv la Ministrul Educației.
Asemenea primului mandat, și în al doilea, Ada Macovei a avut parte de o sumedenie de plângeri și reclamații exact de la oamenii din sistemul pe care a susținut de multe ori că a încercat să-l reformeze.
S-a convenit până la urmă ca modificările din structura de conducere a Inspectoratului Școlar Județean să fie operate la finalul anului de învățământ, pentru a nu bulversa sistemul educațional județean.
După numirea altui inspector școlar general, Ada Macovei ar urma să-și preia postul de profesor metodist la Casa Corpului Didactic (CCD) în urma concursului pe care l-a promovat spre sfârșitul lunii ianuarie, anul acesta.
Logodnicul unui botoșănence celebre, dat afară din secția de votare
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Apă oprită pe mai multe străzi din municipiu din cauza unei avarii
Oana Sava
Nov 25, 2024
FC Botoșani egalată pe final în derby-ul Moldovei – VIDEO
Oana Sava
Nov 25, 2024
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024