Top News
Afacere la stradă pusă la pământ cu niște indicatoare: Mi se face o nedreptateGALERIE FOTO

O spălătorie auto cu vulcanizare traversează momente de agonie din cauza unor... indicatoare rutiere. Acestea au fost montate miercuri și blochează practic întreaga activitate a agentului economic.  

Avalanșă de controale

La ieșirea din Darabani spre Păltiniș, undeva pe partea stângă a șoselei, Puiu Apachiței, un botoșănean care a muncit în străinătate, și-a deschis în urmă cu doi ani o splătorie auto cu vulcanizare pentru camioane, tractoare și autoturisme. Afacerea sa, derulată printr-o întreprindere individuală cu patru angajați, a devenit de ieri imposibilă după ce o echipă de la Secția Drumuri Naționale (SDN) Botoșani a montat indicatoare rutiere prin care se interzice staționarea nu doar în fața spălătoriei – vulcanizării, ci și cu 70 de metri înainte și după aceasta. De asemenea, linia discontinuă de pe mijlocul căii rutiere a devenit continuă astfel încât conducătorii auto care ies din oraș și ar vrea să facă stânga să își spele mașina ori să își rezolve o problemă la anvelope, nu ar putea să o mai facă. Și chiar dacă ar putea vira, nu ar putea staționa acolo.


”Cei de la Drumurile Naționale mi-au impus ca eu să fac autorizație de acces la DN, ceea ce în orașul Darabani nu are nimeni, decât Petromul dacă are. Au venit, mi-au dat termen un an ca să îmi desfășor toate activitățile și să rezolv toate problemele, între care linia continuă, oprire interzisă, interzis la stânga în unitate, ceea ce... în tot orașul Darabani sunt atâția instituții care lucrează, atâtea vulcanizări, spălătorii și restaurante și nu există așa ceva și mie mi se face o nedreptate”,


Puiu Apachiței, proprietar spălătorie – vulcanizare.

Acesta a acceptat că solicitările celor de la SDN pot fi legale, dar susține că este discriminat față de ceilalți dărăbăneni care derulează afaceri lângă șoseaua națională și în cazul cărora drumarii nu ar fi la fel de zeloși. El crede că la mijloc ar fi presiunile pe care alți oameni din oraș cu afaceri în domeniu le-ar face pentru a-i închide business-ul și din cauza cărora are parte de o avalanșă de controale de la tot felul de unități ale statului, ajungând să suporte și câte două-trei verificări pe săptămână.

Drumarii susțin că merg pe același... drum pentru toată lumea cu respectarea legii

Reprezentanții SDN Botoșani susțin că II Apachiței Puiu a avut o autorizație provizorie pentru o perioadă de un an, timp în care a avut posibilitatea de a se conforma prevederilor legale, dar nu a făcut-o și, în consecință, au trebuit să ia măsuri.


”Acest domn trebuie să își amenajeze o parcare unde să îi stea mașinile pentru a putea să le spele, deci asta a fost prevăzut în autorizație, nu a apărut acum. Nu pot să stea mașinile pe drumul național și să fie parcate pe drumul național”,


Viorel Zacrețchi, șef SDN Botoșani.


Drumarul șef al Botoșanilor a respins acuzațiile precum că ar fi foarte meticulos în respectarea legii doar cu II Apachiței Puiu și i-ar trece cu vederea pe ceilalți dărăbăneni cu afaceri în domeniu. Viorel Zacrețchi a arătat că a trimis somații tuturor posesorilor de spălătorii – vulcanizări auto din Darabani care nu au amenajate parcări și că va lua aceleași măsuri cu toți ceilalți, doar că Puiu Apachiței era primul căruia îi expira autorizația provizorie, în luna ianuarie a acestui an.

Primarul ridică din umeri

Problema respectivei spălătorii – vulcanizări este cunoscută și de primarul celui mai nordic oraș al județului, care însă spune că nu îl poate ajuta.


”Noi nu putem interveni pe drumurile naționale pentru că toate drumurile naționale care străbat orașul sunt ale SDN. Care străbat municipiile, se ocupă cei de la primării, dar orașele nu au acest drept”,


Liviu Hrimiuc, primar Darabani.

Acesta cunoaște în amănunt problema redată și speră să se găsească o soluție, mai ales că provine din mediul privat și cunoaște dificultățile cu care se confruntă un antreprenor.

”Doi pași” în spate

Problema ar putea fi rezolvată prin mutarea spălătoriei – vulcanizări cu câțiva metri mai în spate față de drumul național astfel încât să existe spațiul necesar pentru amenajarea unor parcări. Șeful SDN Botoșani afirmă că acest lucru se poate executa relativ facil deoarece Puiu Apachiței este proprietar pe terenul respectiv, unde are și o casă, iar spălătoria auto - vulcanizare este construită din module care pot fi demontate și apoi remontate.

loading...
Demn de cartea recordurilor! Un cartier din Dorohoi asaltat de indicatoare rutiere - FOTOGALERIE
Spălătorie auto de coșmar pentru o familie cu șase copii: Vin fete noaptea și fac chefuri & nu pot să stau cu geamurile deschiseVIDEO & GALERIE FOTO

 

„A plouat” cu accidente la Botoșani în starea de alertă, oameni nevinovați omorâți pe șosele
În ultimele săptămâni am asistat la mai multe accidente petrecute la Botoșani, mai mult sau mai puțin grave. Iar față de lunile în care județul s-a aflat în stare de urgență, numărul a fost în creștere.
Primul bărbat din Botoșani make-up artist: Trebuie să mă ocup personal de fiecare detaliu
Cu peste un deceniu de experiență în arta make-up-ului și peste 45 de cursuri de formare, Ramona Ursu vine pe piața Botoșaniului încă din anul 2006 cu prima Academie de Make-up acreditată din oraș. A început cu predarea cursurilor de cosmetician, în urma cărora cererea a fost atât de mare încât a obținut acreditarea și pentru cursurile de machiaj.
Lansare INEDITĂ a unui proiect european la Botoșani! Zeci de persoane împreună dar la distanță, pentru un program cu gândire didactică ALTFELVIDEO&FOTO
Miercuri, pe data de 24 iunie 2020, a avut loc lansarea proiectului cu finanțare europeană: ”CreaFuture - Creative Workforce for Cross-Border Future – Forță de muncă creativă pentru un viitor transfrontalier”.
Mașini scumpe înmatriculate la Botoșani chiar și pe pandemie – TOPUL mărcilor preferate de botoșăneni
Chiar și pe pandemie au fost botoșăneni care și-au achiziționat mașini, fie ele mai scumpe, sau mai ieftine.
Județul cu trei sfinți în calendar și o salbă de genii: ”Știți că, chiar născuți aici, noi nu cunoaștem Botoșaniul?”
Puțină lume știe că Botoșaniul are, în calendarul ortodox, trei sfinți. Lor li se adaugă marii duhovnici care s-au nevoit în mănăstirile din România sau de la Muntele Athos, dar și personalitățile cu care botoșănenii se mândresc, de la Eminescu la Iorga, Enescu, Luchian.
Stradă crăpată de furtună, se închide CIRCULAȚIA pentru că nu mai prezintă siguranță – VIDEO & FOTOGALERIE
La aproximativ două ore de la furtuna deosebit de violentă înregistrată la Botoșani, municipalitatea a hotărât să închidă un sector dintr-o stradă de la capătul orașului.
O consilieră cere polițiști locali în civil pe străzile orașului: Oricâtă pândă am face noi în municipiul Botoșani, nu o să reușim
În ședința ordinară de Consiliu Local de vineri, 19 iunie 2020 a fost lansat un apel public către Poliția Locală și societatea Urban Serv.
Șef de la Botoșani TRIMIS la Suceava să conducă o instituție publică după ce omologul de acolo s-a îmbolnăvit subit
În contextul comandamentului de o lună de zile organizat la București de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), conducerea instituției de la Suceava a fost preluată de un botoșănean.
Coșmar pe drumul de un milion de euro al orașului: Ce să ne facem noi dacă plouă, să ne batem cu Cel de Sus? VIDEO & GALERIE FOTO
În ultima zi a lunii octombrie 2019 au demarat lucrările la un drum al municipiului desprins parcă dintr-un sat uitat de lume de prin județ. Primăria Botoșani a obținut finanțare de la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA) în cadrul Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) pentru modernizarea Drumului Tătarilor.
inpuff.ro
Loading...
DE ASTĂZI: Botoșănenii se pot testa la cerere – CÂT costă un test pentru COVID la Mavromati
La Spitalul Județean Mavromati se fac începând de marți, 16 iunie 2020, și teste contra cost pentru depistarea noului coronavirus. Botoșănenii care solicită acest lucru trebuie să aibă însă un motiv întemeiat.
Botoșăneancă cu COVID moartă la Mavromati, familia nu a fost anunțată: Nu știu ce i s-a administrat că deja a doua zi era foarte slăbită
O botoșăneancă infectată cu COVID s-a stins din viață sâmbătă, 13 iunie 2020, iar familia susține că nu a fost anunțată de deces.
Botoșani a pierdut o doamnă! Minodora Vasiliu va trăi în amintirea tuturor, mare de durere în ziua de rămas bun – GALERIE FOTO & VIDEO
Minodora Vasiliu a fost o doamnă. În adevăratul sens al cuvântului. O femeie care știa să îmbine natural eleganța cu finețea. Frumoasă dar și inteligentă, Minodora Vasiliu a fost un profesionist desăvârșit și a rămas la Botoșani pe lista celor mai longevivi directori de instituție.
ACUZAȚII extrem de grave la adresa spitalului, paznic cu țigara în gură, asistente acuzate de aroganță: Vă sunăm noi când moare
Decesul cu numărul 1.361 îi va fi atribuit tot unui botoșănean care a murit joi, 11 iunie 2020 la Spitalul Județean Mavromati, după ce a fost depistat cu COVID-19. Familia susține că ruda lor, respectivul bărbatul de 59 de ani ar fi fost tratat necorespunzător în spital. Rudele au avut de asemenea episoade neplăcute și cu personalul de la pază.
ASTĂZI: Minodora Vasiliu își ia bun rămas de la oameni și oamenii de la ea – GALERIE FOTO
Medicul Minodora Vasiliu, director al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) va fi condusă astăzi, 13 iunie 2020, pe ultimul ei drum.
Loading...
COVID-ul pătrunde și în DSPSA-ul Primăriei, un angajat a fost infectat, colegii lui trimiși la izolare
Răsfirate prin tot felul de locuri sau instituții, cazurile de infectare cu virusul SARS-COV-2 continuă să facă parte din cotidianul botoșănean.
”Istoria se repetă” - coincidența fatală din viața Minodorei Vasiliu
Sicriul fostei directoare de la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) a fost depus la casa mortuară a Bisericii Vovidenia, acolo unde joi la amiază se aflau deja mai multe rude și cunoștințe.
Femeie în stare gravă după ce s-a dat peste cap cu un Renault, pompierii se muncesc să o scoată din mașină – FOTOGALERIE
După accidentul cu BMW-ul, un alt eveniment rutier a avut loc astăzi în județul Botoșani. De această dată nu în municipiul reședință, ci la Copălău.
Aproape 100 de pacienți cu COVID internați la Mavromati, spitalul va fi redeschis în sfârșit pentru toți botoșănenii
După luni bune în care au fost internați doar pacienți COVID, Spitalul Mavromati se pregătește să trateze și bolnavii cu alte afecțiuni.
Drumul mănăstirilor: Un potențial turistic pe care Botoșanii îl ignoră - GALERIE FOTO
Vorbe multe, fapte puține. Așa ar putea fi rezumată inițiativa administrației botoșănene care, de câteva ori în trei decenii, a purces la proiecte ambițioase menite să trezească la viață turismul în nordul Moldovei. Însă totul s-a împotmolit în hârtii...
Omul din Nord în vremea pandemiei: ”Carantina mi-a arătat că eram de dinainte norocos, duceam și duc viața pe care mi-o doream” - FOTO & VIDEO
Un spirit întreprinzător, îmbinat cu o ingeniozitate și o dibăcie culturală rar întâlnite la noi. Un profesionist care trece dincolo de rigorile instituționale tocmai pentru a schimba mentalități, pentru a așeza pe cărările bătătorite, aparent fără ieșire, soluții noi și idei neîntâlnite încă.
ATAT STIE STATUL SA FACA SA PUNA TAXE SI SA OMOARE INVESTITORII ROMANI CU ORICE PRET
17 februarie 2019, 20:47
pana acu nu a fost nevoie de linie continua, slugile CNADR, lingaii primarului...
29 ianuarie 2017, 08:01
eu sint costel nazare cel despre care tarniceru a scris de pe 2 laptopuri in primul rind trebuia sa ai si tu pe cineva sa iti arate ca esti magar ce preturi aveai la butelii toti au avut de cistigat iar din februarie va fi mai ieftin si vom avea 100 de centre cit despre accident eu nu faceam raliuri ori 50 m mai la deal sau la vale eu nu sint vinovat sa manince tarniceru la rahat
12 ianuarie 2017, 23:25
Cand va aud cu atata zel!Felicitari celor de la drumuri nationale pt promptitudine!Imi vine sa vomit!Ipocriti nespalati cu 4 clase cand va sar pivotii si planetarele de la prea bunele noastre drumuri nu mai ziceti felicitari companiei CNADNR care va ia banii pe rovignete si va f...te si in c...r cu amenzi dupa amenzi!Am dosare 6000 pe rol si veniti si plangeti si ii blestemati pe astia de la drumuri!A vrut omul sa isi deschida o afacere prin sudoare si hop hai sa ii taiem craca!Tipic romanesc!Si va mai vaitati ca tara merge in suturi!Din cauza unora ca voi care habar nu aveti care este realitatea!Luati aminte rau faci rau primesti!Ce semeni se intoarce la tine!Asa ca nu va mai cacati pe voi cu replici de 2 lei!!!Acest mesaj nu se adreseaza persoanelor care stiu despre ce vorbesc ci imbecililor frustrati de mama natura ca au p...a mica!Si mai si semnalizeaza!Frate omu a avut co...e sa isi faca ceva pt el???dc nu faceti si voi???ahhhh va e lene!Pune-ti mana la munca si sa nu va mai fta grija de capra vecinului din cauza asta nu progresati!Succes la comentarii analfabeti frustrati!
12 ianuarie 2017, 19:48
uitati la indicatoare stop obigator la dreapta
12 ianuarie 2017, 19:02
au lasat patru angajati fara piine la copiiar trebui cei de la drumuri sa le dea de lucru la cei patru angajati
12 ianuarie 2017, 18:44
Puiu Apachitei e singurul din acel oras cu spalatorie si vulcanizare si care nu are o parcare.
12 ianuarie 2017, 18:30
AhahaPe cine a suparat domnul?
12 ianuarie 2017, 14:50
Nimeni din primarie nu are curaj sa-i spune ceva lui Costel Nazare de depozitul de materiale, imediat se vor face alegeri anticipate si zbora toti din primarie. Ai bani, ai putere si bagi frica in toti.
12 ianuarie 2017, 14:44
Cel care a dorit sa-l elime pe Puiu Apachiteisi sai inchida spalatoria este ,, GIGI ,, care are si el spalatorie si restaurant la iesirea din Darabani. Deviza lui Gigi sa nu fie nici un concurent pentru el, scopul cum isi pune planurile in aplicare scuza mijloacele folosite.
12 ianuarie 2017, 14:18
Cine se incumeta sa se ia de Costel Nazare o incurca rau de tot, asa cum a patit si Tarniceru cu buteliile care nefiind cumintel, baronul Nazare ia aplicat o corectie, aducandul aproape de faliment.
12 ianuarie 2017, 14:07
Felicitari celor de la Secția Drumuri Naționale pentru promptitudine si mobilizare, dar acest lucru s-a intamplat dupa un val de reclamatii cum a fost precizat si in articol. Cu siguranta este un lucru bun, acele indicatoare trebuie sa fie respectate si politia ar trebui sa fie atenta ca acest lucru sa se respecte (probabil vor vana si in acea zona ca asa se face, se sta la panda). Curios este faptul ca in apropierea acelei spalatorii, la distanta de 1 km se afla afacerea conoscutului patron Costel Nazare, in fata careia s-au petrecut 2 accidente rutiere in ultimul an ( un accident soldat cu moartea unei persoane). Pe langa faptul ca in fata depozitului sunt parcate in marea majoritate a timpului masini, oameni parcheaza si pe partea dreapta, punand autovehicolul pe lunminile de avarii. Problema nu sunt afaceristii din acea zona, probabil cu totii s-ar confroma, problema reala este infrastructura rutiera din Romania. Zilnic in Romania se produc accidente rutiere fatale si vina cade pe soferi datorita nerespectarii vitezei la conditiile de trafic si/sau nerespectarea regimului legal de viteza. Este o prostie si acesta este modul lor de a ascunde adevarul. Traim in era vitezei si totul se masoara in timp, toti oamenii se grabesc pe tot globul, dar infrastructura rutiera din tarile dezvoltate le permite sa se grabeasca, strazile sunt marcate corespunzator, curbele sunt semnalizate din timp, indicatoarele rutiere sunt noi/curate, in toate zonele cu accidente frecvente s-au luat masuri reale de prevenire si rata mortalitatii din accidente rutiere este infinit mai mica decat in Romania. Totul se rezolva cu limitari de viteza la noi si cu ascunderea adevarului. La fel cum acest articol este publicat pentru a atrage atentia asupra faptului ca Secția Drumuri Naționale isi face treaba si tu sa ramai in continuare linistit cu gandul la Politica si la Fotbal.
12 ianuarie 2017, 12:12
După câte văd acest întreprinzător are afacerea aproape in drum.Cand a construit a obținut aviz de la drumuri naționale? Cu siguranța NU.Daca cerea aviz cu siguranța era obligat sa respecte distanță fata de DN.Dupa ce a fost somat sa între in legalitate și nu a fost amendat mai are tupeu sa spună ca a fost sabotat.Parcarea pe drum național nu generează accidente?Domnule Patron dacă la începutul afacerii nu ați respectat legea atunci căutați soluții acum pentru ca puneți in pericol viața cetățenilor.
12 ianuarie 2017, 11:59
Felicitari celor de la Secția Drumuri Naționale pentru mobilizare si promptitudine, dar la domnul Costel Nazare , proprietarul depozitului de materiale aflat la 1 km distanta de aceasta vulcanizare unde in decurs de 1 an s-au produs 2 accidente rutiere ( 1 deosebit de grav soldat cu un deces) ce masuri de prevenire s-au luat?
12 ianuarie 2017, 11:35
zenda.ro
inpuff.ro
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Faceți-l așa cum e că, dacă se ajunge la exproprieri, nu se mai termină nici într-o sută de ani drumul ăsta. Faceți-l așa și după aceea vedem noi și cu a treia bandă”,Cristian Achiței, deputat, despre drumul ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8378 lei
USD
Dolarul SUA
4.3085 lei
CHF
Francul elveţian
4.5522 lei
GBP
Lira sterlină
5.3598 lei
JPY
100 de yeni japonezi
4.0080 lei
XAU
Gramul de aur
245.7662 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2489 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3768 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9856 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1736 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1815 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6492 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.