Articolele în care era arătat modul în care trăiesc doi botoșăneni, soț și soție în Centrul Vechi de la Botoșani a stârnit un val de revoltă din partea oamenilor care locuiesc în acest oraș, mai ales vis a vis de cum s-a ajuns ca o mână de oameni, majoritatea semi-analfabeți să facă ce vor în această zonă a orașului.
Urmări au fost evident și asupra Lăcrămioarei Pădurariu, femeia care s-a decis să vorbească despre ceea ce i se întâmplă zi de zi. Două membre ale familiei cu care locuiește în același imobil au urmărit-o seara pentru a-i transmite că vor exista repercusiuni ale faptelor ei.
Lăcrămioara se ducea, așa cum face în fiecare zi, să-și citească indexul la energia electrică, după ce în trecut a fost furată și de… curent.
”În fiecare seară mă duc și îmi verific indexul la lumină, în fiecare seară, ca să țin totul sub control. Ieșind în stradă, pentru că contorul este pe stradă, două persoane din familia vecină au început să mă agreseze verbal – <>. M-am dus înainte, mi-am citit contorul și am sunat polițistul de proximitate”
Lăcrămioara Pădurariu
A pus mâna pe telefon și a sunat la polițistul a cărui nume îl avea după o adresă trimisă prin iulie la Instituția Prefectului. Un document semnat de Dan Nechifor a fost trimis prin poștă.
”Am primit un răspuns acasă că o să încerce să facă liniște și ordine iar când este nevoie să apelez la polițistul de proximitate și l-am sunat pe dl. Nu a putut ajunge dar a trimis imediat un echipaj. Zice – Ce aveți cu femeia? I-am explicat, uitați, ei chiar nu citiseră presa în ziua respectivă și le-am arătat. – Aaaa, de aia”
Lăcrămioara Pădurariu
La vederea polițiștilor femeile rome evident că nu și-au mai recunoscut amenințările și au continuat cu aceeași atitudine agresivă și în prezența oamenilor legii.
”La care ele foarte cu tupeu la ei – Să aducă martori dacă am spus așa ceva. În jur erau câteva amice de-ale lor, nu era nimeni ca să îmi ia mie apărarea. Au început la domnii polițiști să țipe – Să aducă martori dacă am spus așa ceva”
Lăcrămioara Pădurariu
În aceeași zi, pe geamul deschis al redacției Botoșăneanul a zburat o piatră. A fost unul dintre multele semne ale cetățenilor din Centrul Vechi cu mesaj clar de intimidare.
Autoritățile au anunțat că au demarat o serie de razii în Centrul Istoric dar și în Parcul Tineretului. Au fost două nopți de controale.
În urmă, lucrurile au rămas la fel. Romii continuă să facă legea în Centrul Vechi, cojile de semințe sunt la locul lor, fecalele la fel, grupurile de puradei sau tineri nelipsite. Tot mai multe voci susțin că NU SE VA ÎNTÂMPLA nimic pentru că au existat mai multe promisiuni ferme că nimeni nu va muta pe nimeni din Centrul Istoric.
Cât de reale sau false sunt aceste zvonuri urmează să vedem în funcție de cum vor acționa instituțiile statului în această zonă a orașului.
Între timp, peste 2.500 de persoane au semnat petiția online pentru mutarea romilor din Centrul Vechi al municipiului. Semnează și tu AICI
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024