Angajații unei instituții din Botoșani se confruntă cu o situație mai rar întâlnită. Aceștia nu își pot parca mașinile în curtea unității la care lucrează și asta nu din cauza conducerii lor, ci a șefilor celei vecine, care au pus o barieră și la restricționează accesul.
Se întîmplă la fosta unitate militară din strada Sucevei. Ani de zile acolo și-a desfășurat activitatea Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF), perioadă în care ofițerii, subofițerii și personalul civil își puteau lăsa autoturismele în apropierea locului de muncă fără a întâmpina probleme. Totul s-a schimbat după ce în 2013, în perimetrul fostei unități militare s-a mutat și Centrul Militar Județean (CMJ). Fără să ceară acordul STPF și fără măcar să consulte conducerea frontieriștilor, CMJ Botoșani a montat o barieră la intrarea principală, iar acum nici măcar polițiștii de frontieră nu mai pot intra cu mașinile în curtea instituției, fiind nevoiți să le lase în parcările de la Carrefour sau Kaufland.
Iar de același tratament au parte inclusiv botoșănenii a căror activități interacționează cu cele ale STPF, precum pescarii de pe Prut sau fermierii care au pământ în apropierea graniței și cărora le sunt necesare avizele polițiștilor de frontieră. Nemulțumit, unul dintre botoșănenii aflați într-o astfel de situația a sesizat Prefectura, reclamanând măsurile catalogate drept comuniste luate de cei de la CMJ.
Mai departe, primul reprezentant al Guvernului în Botoșani a cerut explicații de la cele două instituții găzduite în fosta unitate militară. Răspunsul dat de STPF prin comisarul șef de poliție Daniel Chira este unul mai mult decât elocvent:
”La nivelul instituției noastre accesul se face pe aleea ce aparține Centrului Militar Județean, iar aleea deservită de agenții de pază a fost instalată de către Centrul Militar Județean fără a ni se solicita un punct de vedere privind oportunitatea instalării acesteia.
Ca urmare, atât personalul Poliției de Frontieră Botoșani, cât și contribuabilii care au de rezolvat diverse probleme la sediul STPF Botoșani trebuie să se supună acestor reguli de acces instituite de Centrul Militar Județean.
Menționăm că nu există altă cale de acces către sediul STPF Botoșani, iar parcările la care face referire petentul nu pot fi utilizate nici de către angajații Poliției de Frontieră, fiind utilizate exclusiv de către Centrul Militar Județean”.
Așadar, frontieriștii nu doar că vin să confirme problemele, ci chiar se plâng lșa rândul lor de situația creată.
Reprezentanții CMJ Botoșani invocă... secrete în luarea măsurii de restricționare a accesului. Aceștia susțin că unitatea este un obiectiv militar și, ca atare, ”obiectivele, sectoarele și locurile în care sunt gestionate informații clasificate trebuie protejate fizic împotriva accesului neautorizat”.
În răspunsul semnat de lt.col.Dănuț Rusu, șeful de stat major de la CMJ, se menționează că toate unitățile care lucrează cu informații clasificate trebuie să adopte măsuri destinate protecției acestor informații și că trebuie să exsite un perimetru clar delimitat cu ieșiri supravegheate.
Există însă în Botoșani și alte instituții care lucrează cu informații clasificate, inclusiv Prefectura, dar care nu le protejează cu... bariere. CMJ s-a mutat în respectivul spațiu după o investiție de circa 2 milioane de lei a Consiliului Județean Botoșani.
CITEȘTE ȘI:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024