După luni bune în care au fost internați doar pacienți COVID, Spitalul Mavromati se pregătește să trateze și bolnavii cu alte afecțiuni.
Marți dimineață în unitatea medicală erau internați 95 de pacienți cu COVID, confirmați. Dintre aceștia, cinci erau internați pe secția ATI, ceea ce înseamnă că starea lor este una gravă.
Vestea bună este că spitalul va fi în sfârșit organizat astfel încât la cea mai mare unitate medicală din județ să poată fi tratați și ceilalți pacienți, cei care pe timp de pandemie au fost atât de neglijați.
„Conducerea Spitalului Județean a trimis propunerea de reorganizare a structurii secțiilor unde vor fi internați pacienții Covid -19 confirmați / suspecți Covid și Non-covid către Direcția de Sănatate Publică și așteaptă avizul favorabil”,
Ioan Asaftei, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati.
De altfel și ministrul Sănătății a declarat că trebuie redeschise spitale pentru toți bolnavii.
Am cerut astăzi direcțiilor de sănătate publică să realizeze la nivel local o analiză a cazurilor internate, a modului în care sunt separate complet circuitele funcționale pentru pacienții infectați de cei neinfectați și să identifice toate măsurile necesare astfel încât se fie eliberate avizele necesare reluării activității în spitalele de fază 1, 2 și cele suport. Voi începe și o evaluare personală a situației în aceste unități pentru că primesc semnale din partea pacienților neinfectați cu noul corornavirus care nu primesc asistența medicală de care au nevoie. Suntem într-o nouă fază epidemiologică și trebuie să redeschidem spitalele pentru bolnavi, chiar dacă menținem măsurile de prevenție și limitare a răspândirii SARS-CoV -2",
a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru pentru presa națională
De altfel, consultațiile în Ambulatoriul de specialitate au fost reluate. Iar zilnic zeci de botoșăneni stau la coadă formându-se aglomerație și pentru că botoșănenii nu se programează telefonic.
Se pot face programări la numerele de telefon: 0231518815 sau 0231518812.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Șofer AMENDAT după o oprire în trafic: Polițiștii i-au „golit” mașina
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Botoșănean amendat de polițiștii locali după ce a plecat să arunce gunoiul „cu capul în traistă”
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Cătălin Silegeanu face apel către botoșăneni sa iasă la vot: Știm cu toții care ne sunt rănile
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
FC Botoșani, egal în ploaie cu Farul lui Hagi - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024