Top News
Asistenta medicală plătită ca-n Occident, are leafă mai mare și decât medicul șef de la Urgențe

Sistemul de salarizare ce se aplică în sistemul de sănătate dă naştere unor situaţii absolute incredibile, în care medici cu experienţă ajung să aibă lefuri aproape de două ori mai mici decât unii asistenţi medicali.

Salarizare ca-n... spital, unele asistente iau mai mulți bani decât medicii

Spitalul Judeţean Botoşani nu face excepţie. Zeci de asistenţi medicali au salarii ce se apropie de 3.000 de lei, în timp ce unii medici de-abia trec de 2.000 de lei. Pe unele secţii, unde sporurile sunt multe şi diverse, salariul net al unei asistente medicale trece chiar şi de 4.000 de lei. De exemplu, Claudea Tosca Murgoci, asistentă  la Secţia de Psihiatrie, primeşte lunar un salariu chiar mai mare decât medicul-şef de la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU), unitate finanţată de Ministerul Sănătăţii. Asistenta medicală are un venit anual din drepturi salariale de aproximativ 53.000 de lei, însemnând un salariu de peste 4.300 de lei, în timp ce medicul-şef UPU are cu câteva sute de lei mai puţin. Daniela Caliniuc, asistentă medicală-şefă pe Secţia Interne I, are aproape 3.800 lei lunar iar o altă asistentă de la Psihiatrie, Luminița Gheţler,  are aproximativ 4.400 lei lunar. Salariile sunt aproximativ egale sau chiar mai mari, în unele cazuri, decât ale unor medici-şefi din spital, cum sunt cei de pe Radiologie sau Oftalmologie, care primesc şi cu 1.000 de lei mai puţin.  “Eram cu un medic şi când i-am spus cât are o asistentă de la el de pe secţie, nu i-a venit să creadă. Avea mai mult ca el”, a spus un angajat de la “Mavromati”. 

87% din banii lui ”Mavromati” se duc pe lefuri

În urmă cu aproximativ un an de zile cheltuielile cu salariile celor peste 2.000 de angajaţi ai spitalului însemnau aproape 87% din bugetul lunar primit de la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS). Atunci, legea prevedea că aceste cheltuieli cu personalul nu puteau trece de 70% din bani. “Acum, această prevedere nu mai este valabilă”, a spus Costel Lupaşcu, director interimar CAS Botoșani.
Cheltuielile cu salariile sunt însă aproape la fel de mari. În octombrie, fondul de salarii din banii primiţi de la CAS a fost de aproximativ 70 de miliarde de lei vechi. Octombrie a fost şi prima lună în care salariaţii spitalului au primit salarii cu 25% mai mari decât aveau până acum.
CITEȘTE ȘI:
 
Marian HOLDEA
(DEZ)INTERES la ședința festivă de la Primărie de Ziua Culturii Naționale, chiul în bloc la masă, festivism limitat de criza momentului – VIDEO & GALERIE FOTO
Din cauza crizei sanitare, ședința festivă care are loc în fiecare an pe data de 15 ianuarie la Primăria Botoșani, în sala care-i poartă numele poetului nepereche a fost limitată ca prezență de persoane. Scriitorii au fost puțini, iar mesajele lor au fost transmise în mediul virtual.
CONCERTUL de Anul Nou: Botoșănenii au umplut, două seri la rând, sala Filarmonicii ”George Enescu” – GALERIE FOTO&VIDEO
Concertul de Anul Nou al Filarmonicii ”George Enescu” din Botoșani a devenit o tradiție, la fel ca în toate orașele - din România sau de oriunde în lume - care au norocul unei astfel de instituții culturale.
Incredibila poveste a bustului lui Eminescu, din fața liceului care îi poartă numele: Evacuat de la Cernăuți, dispărut din București, apare misterios la Botoșani
O poveste fabuloasă, cunoscută de foarte puțini botoșăneni care, unii dintre ei, trec zilnic pe lângă liceul care poartă numele celui mai mare poet român.
Medicul șef condus pe ultimul drum în sunet de sirene, slujba oficiată de patru preoți: Şi-a dăruit și cariera și viața paciențilorFOTO & VIDEO
Foarte atent cu cei din jur, discret, bun la suflet. Sunt doar câteva dintre calitățile medicului Alexa care au fost amintite astăzi chiar de sora acestuia la slujba de înmormântare.
După 20 de ani în proprietatea Mitropoliei Moldovei, reabilitarea Conacului de la Miorcani aproape de final: Obiectivul se află într-o stare bună acum - GALERIE FOTO
Un obiectiv de importanță națională, care tezaurizează o moștenire culturală deosebită, este aproape de a-și recăpăta strălucirea de odinioară.
A fost sărbătoare mare de Crăciun, comunitatea din Botoșani unde bucuria și tradiția fac spectacol – GALERIE FOTO&VIDEO
Explozie de culoare, un spectacol al vârstelor îmbinat cu tradiția și cu spiritul comunitar care, la lipoveni, capătă de fiecare dată un farmec aparte.
Lumânări la spitalul din Dorohoi, inclusiv directorul a încercat să-l salveze pe medicul șef de la Urgențe: S-a pierdut și din cauza muncii, a stresului
Medicul Ovidiu Alexa, care a încetat vineri din viață după ce a suferit un infarct, va fi depus astăzi la Capela Catedralei din Dorohoi. Toți cei care doresc să-i aducă aici un ultim omagiu o pot face timp de două zile.
Un cunoscut medic de la Spitalul Dorohoi a murit fulgerător la 46 de ani după ce a ieșit din gardă
Unul din cei mai apreciați medici de la Spitalul Municipal Dorohoi a plecat la ceruri vineri, 7 ianuarie 2022.
Ordin de la București: Se pregătesc trei ”mini spitale” provizorii, în spitalele propriu zise mai ajung doar bolnavii în stare gravă
Se înființează centre de evaluare ambulatorie la „Mavromati” și în alte două spitale. Astfel se evită aglomerația la Unitățile de Primiri Urgențe și pe secțiile din spitale.
Loading...
Tânăr profesor din Botoșani, premiat pentru creativitate la Gala Angelica Gherman: Am primit un imbold care mi-a schimbat puțin percepția despre ceea ce facVIDEO & GALERIE FOTO
Întreruptă anul trecut în pandemie, când gândurile la Angelica Gherman s-au unit de la distanță în mediul virtual, Gala care-i poartă numele regretatei învățătoare s-a reluat în 2022 în condiții speciale.
Demisie la vârf în PNL, un fost secretar de stat a plecat dezgustat din partid: Nu vreau să fiu părtaș la ceea ce se întâmplă în momentul de față
Tensiunile de la nivel central, acolo unde fostul președinte al PNL, Ludovic Orban, a plecat din partid împreună cu mai mulți susținători, se resimt și pe plan județean. Consilierul local Maricel Maxim nu este singurul liberal botoșănean care a renunțat la funcția de conducere.
Un an de la debutul campaniei de vaccinare la Botoșani: BILANȚ prezentat de șefa DSP, peste 20.000 de persoane și-au făcut doza a treia
În urmă cu un an, la Botoșani se dădea startul campaniei de vaccinare. Iar primii medici care au dorit să se imunizeze au fost Monica Adăscăliței, Iulian Preda și Valentina Morcov.
S-a semnat contractul, lucrările încep în 2022! Parcul Eminescu va fi extins cu pistă de alergare, bănci inteligente, cișmele și altele
Un nou proiect de care se vorbește de aproximativ doi ani se află la un pas de începe a lucrărilor efective, după ce au fost parcurse etapele de atribuire a acestora, prin licitație.
Botoșaniul, printre județele cu cele mai mici rate de infectare în primele zile din 2022
Potrivit datelor comunicate de Grupul de Comunicare Strategică (GCS), județul Botoșani are o rată de infectare de 0,23 îmbolnăviri la mia de locuitori.
Loading...
Alaiul Măștilor la Vorona, de la urși și lupi, la mireasa în lacrimi lângă sicriul lui Arafat și hoțul din ”Casa de Papel”: Ce an a fost săptămâna aceasta!VIDEO & GALERIE FOTO
A părut că este revoluție astăzi dimineață în centrul comunei Vorona, acolo unde a avut loc ”Alaiul Măștilor” din cadrul festivalului de datini și obiceiuri de iarnă ”Vorona – Obiceiuri ancestrale de iarnă”. Claxoane, sirene, tobe, muzică, urături s-au auzit începând cu ora 10:00.
Aleșii locali s-au văzut pentru ultimă oară în acest an, cu jigniri și invective: Achiziții de mașini de lux pentru directori / Dle viceprimar, sunteți jalnic / Salariul dv de 240 de milioane se justifică? / Mi-e rușine să stau să ascultVIDEO
Majorarea taxelor și impozitelor locale pentru anul viitor în municipiul Botoșani, a readus în atenția publică animozitatea care există între cele două tabere din Consiliul Local Botoșani. O atmosferă care se perpetuează de nouă ani deja și în care discuțiile, intervențiile, amendamentele și aproape tot ce se întâmplă în plen sunt rezultate ale unor acțiuni sau polițe politice.
Locuri (încă) libere în spitalele din Botoșani, autoritățile se pregătesc de valul cinci și au anunțat PRIMELE măsuri
În acest moment, spitalele din Botoșani și-au recăpătat activitatea de bază. Miercuri dimineață pe Secția ATI a Spitalului Județean Mavromati nu era internat niciun pacient infectat cu virusul care a dat omenirea peste cap.
BONUSURI de Crăciun pentru sute de angajați din companiile municipalității, la unele mai sărăcăcioase, la altele cât jumătate din salariul minim
Luna cadourilor și sărbătorile de iarnă presupun cheltuieli suplimentare în familii pentru achiziția de daruri pentru cei dragi, dar și pentru pregătirea mesei de Crăciun.
Doamnele au băut cot la cot cu domnii de Crăciun, Urgențele luate cu asalt de oameni care nu s-au mai putut opri din băut și mâncat
După masa îmbelșugată de Crăciun au fost persoane care au ajuns și în acest an la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Mavromati. Unii botoșăneni au avut nevoie de îngrijiri medicale pentru că au mâncat prea mult, alții fiindcă au băut peste măsură.
Prefectul și șeful ISU prin ninsoare, verifică STAREA DRUMURILOR din județ – FOTOGALERIE & VIDEO
La această oră prefectul și colonelul aflat în fruntea Inspectoratului pentru Situații de Urgență se află în inspecție pe drumul Botoșani – Suceava.
Să-i explic eu cum cară comele de la et.4. Am fost și eu în situația asta da la et.1, nea gigel de la ambulanță a refuzat să care la targă m-a pus să chemat un vecin cu care să-mi car singur targa cu coma cum zice el, nu ar fi fost mare problemă dar să scoli oameni din somn la ora 12 noaptea e mai dificil. Deci coma n-a cărat-o nici măcar de la et.1 nu de la 4.
27 noiembrie 2015, 11:19
Desi ma indoiesc de sumele vehiculate, as recomanda, tuturor, mai ales gazetarilor, sa petreaca o parte din timpul lor de munca pe din sectiiele sectiile de la psihiatrie. Pe urma ma discutam daca este mult, putin...
25 noiembrie 2015, 19:55
Banuiesc ca e de prisos sa-i explic jurnalistului malitios care e diferenta dintre venitul net si cel brut....Tot de prisos ar fi si informarea dumnealui despre salarizarea reala a unui asistent in Occident.
25 noiembrie 2015, 19:12
Domnule Ion "Ariston", de ce nu te angajezi la Ambulanţă să cari toți boschetarii urinați pe ei, să mergi prin vânt, ploi, ninsori, caniculă și să asiguri urgentă medicală, să cari la targă comele de la etajul 4, să stai în Ambulanţă până la Iași cu unul care borăște pe tine, să fii în permanent risc în casele la toți nebunii în stare de ebrietate care nu știu altceva decât să te înjure. Mai întâi vino în teren și după aia vorbește.
25 noiembrie 2015, 18:40
Sporurile si salariile de incadrare se stabilesc in functie de cum "tratezi" cu seful de la Runos!
25 noiembrie 2015, 14:28
Bai analfabetilor care va credeti ziaristi, corect este 'in sectie' sau "in cadrul sectiei" nu 'pe sectie'.Mai puneti naibii mana pe gramatica limbii romane!
25 noiembrie 2015, 13:31
platitor de taxe - user înregistrat
La Psihiatrie este singura sectie unde se plateste spor de 25% pentru studii superioare,iar cei fara studii superioare adica cu postliceala muncesc mai mult sau cel putin egal fata de cei cu 25%.NU ESTE CORECT domnule Director!!! sa se dea spor si la celelalte sectii..
25 noiembrie 2015, 10:23
Directorii stau in birou si semneaza doua hartii ca "directorii" nu alearga pe drumuri sa culeaga toti drogatii si boschetarii de pe strazi!
25 noiembrie 2015, 09:31
la salavare au salarii peste 4000 ron ,cat directorii si mai mari de cat unii dintre doctori
25 noiembrie 2015, 08:15
Sondaj
Ați beneficiat de primă cu ocazia sărbătorilor de iarnă
Da
Nu
Nu lucrez
Declaraţia zilei
Noi, comisarii Gărzii Naționale de Mediu, am declanșat acțiunea spontană de protest, astăzi, 13 ianuarie 2022. Oprim pentru 2 ore toate activitățile de inspecție și control. Protestăm împotriva discriminării salariale, a ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
14 ianuarie 2022
EUR
Euro
4.9432 lei
USD
Dolarul SUA
4.3142 lei
CHF
Francul elveţian
4.7342 lei
GBP
Lira sterlină
5.9246 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7872 lei
XAU
Gramul de aur
252.8267 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2394 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3928 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1360 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4542 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2018 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6643 lei
Vremea
astăzi
Botosani
3.1 o C
Dorohoi
-2.0 o C
Bucecea
3.8 o C
Darabani
-2.2 o C
Saveni
0.1 o C
Ştefăneşti
-1.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.