Unii dintre marii oamenii de afaceri din Botoșani, dar și cei cu un volum de business mai redus, însă cu rezultate deosebite în 2021, s-au strâns vineri seară la Cucorăni, la a 29 – a ediție a Balului Oamenilor de Afaceri organizat de Camera de Comerț Industrie și Agricultură (CCIA) Botoșani și care de această dată a avut SC Hidroplasto SRL, compania patronată de Cătălin Silegeanu, partener principal.
Ca și la precedentele ediții, parcarea generoasă a popasului ”Luceafărul” s-a umplut până la refuz de automobile, care mai de care mai luxoase, lucru remarcat în discursul său inclusiv de primar.
Intrarea invitaților, care ca în fiecare an au trebuit să își achite consumația, a semănat unei veritabile defilări pe un podium de modă, vestimentația abordată mai ales de doamne generând în unele cazuri rumoare printre cei aflați deja la mese.
Rochiile despicate și cele cu spatele gol par să fi fost ”must have – ul” manifestării din 2022.
Tabloul a fost completat de un aranjament de excepție al ”Prodalcom”, care și-a marcat revenirea la bal cu un bar de gheață ce a cântărit aproximativ o tonă și care a rezistat cu brio temperaturii din interior.
Starea de relativă beatitudine s-a terminat brusc la discursuri. Acțiunea a fost prilejuită practic de prezentarea Topului Județean al Firmelor, întocmit pe baza datelor financiare din 2021.
Primul care a luat cuvântul a fost chiar președinte CCIA Botoșani, care după câteva critici aduse mass-mediei pe seama tratării pandemiei și a războiului a avut o tiradă cât se poate de dură la adresa Guvernului. Valeriu Iftime a arătat că Statul Român este cel mai mare câștigător din criza energetică din două motive: este cel mai mare producător și a impozitat masiv tot circuitul de la producător la furnizor.
”Nu am găsit pe nimeni în România care să îmi spună de unde vine această criză energetică”,
Valeriu Iftime, președinte CCIA Botoșani.
A acuzat Executivul că nu oferă o urmă de predictibilitate mediului de business, care nu își poate construi bugetul pe anul viitor și asta tocmai din cauza amânării compensării prețului la energie pentru agenții economici, care nu va mai avea loc anul acesta
Discursul său s-a întins pe perioada unui sfert de oră și remarcile sale fără perdea la adresa Guvernului au părut că l-au nemulțumit pe ministrul Marius Budăi, care practic a refuzat să mai vorbească. Când i s-a dat microfonul a arătat că are o misiune ingrată să se mai adreseze invitaților după ceea ce a afirmat Valeriu Iftime, așa că a evitat să intre în vreo polemică, a avut câteva urări pentru cei prezenți și în mai puțin de un minut s-a întors la masă.
În schimb, prefectul și primarul i-au răspuns liderului afaceriștilor. Mai mult sau mai puțin voalat, Sorin Cornilă și-a exprimat nemulțumirea față de activitatea CCIA, afirmând că ar putea face mai mult pentru firmele din Botoșani și amintind de târgurile pe diverse domenii, de la IT la agricultură și pielărie, care se organizau în perioada când Camera îl avea președinte pe regretatul Dorin Floareș.
La rândul său, Cosmin Andrei a făcut referire la parcarea arhiplină, umplută cu mașini de lux, care în opinia sa demonstrează că firmele botoșănene nu au o viață chiar atât de grea pe cât se plânge șeful CCIA. A amintit și de datele din Topul Județean al Firmelor, din care rezultă foarte clar că atât cifra de afaceri cât și profitul au crescut cu aproximativ o treime în 2021 față de 2020.
Valeriu Iftime i-a ignorat pe toți trei, preferând să vizioneze pe o tabletă meciul FC Botoșani – FC Voluntari 0 – 1, care se disputa la ora balului.
Președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, a lipsit de la acțiune, invocând probleme personale, fiind în schimb prezent deputatul Costel Șoptică.
Au fost prezenți și președinții Camerelor de Comerț de la Chișinău și Vaslui, acesta din urmă având la rândul său un mesaj critic la adresa Guvernului.
Atmosfera mai încordată a fost apoi spartă de câțiva copii de la ”Cheia Sol”, invitați să cânte în fața asistenței.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024