#stăm în case. Pentru că asta ni se repetă cu obstinație, zilnic, la televizor. #stăm în case ca să facem bine și să ne fie bine. În timp ce noi stăm în case, nu avem nici măcar o fărâmă de idee ce se întâmplă acolo, afară, în locurile în care noi nu mai avem voie să ajungem. Cum ajung conaționalii noștri acasă și cum sunt tratați de autorități. Cum orașele țării încep tot mai mult să semene cu niște teatre de război. Cum, „pentru binele nostru”, democrația pentru care s-a vărsat sânge începe să moară dureros în ritm accelerat.
Sunt încălcate drepturi fundamentale ale cetățenilor, iar dispora care a trimis acasă miliarde de euro a ajuns să fie o categorie a damnaților.
Un tânăr botoșănean a ajuns sâmbătă seara din Anglia. Muncea în regat la o firmă care și-a suspendat activitatea în timpul pandemiei. Nu a avut încotro și a trebuit să vină acasă. Mai ales că Londra se preconizează a fi cea mai afectată metropolă de coronavirus, cu cele mai târzii măsuri luate și metrouri încă pline.
Ordonanța prin care Anglia a fost declarată zonă roșie l-a prins pe drum. S-a pornit cu mașina când regatul era galben. Când a ajuns în Germania, deja era înroșit.
„Eu am venit cu cineva din Bistrița, un prieten de-al meu care trebuia să mă ducă la Botoșani. Am avut bilet de avion pe Suceava, pe 31 martie, cu câteva zile înainte s-a anulat. Lucrez pentru o companie franceză, cu filiale în mai multe zone ale lumii. Una din Cardiff din Țara Galilor, unde un coleg de-al meu a luat virusul și a murit. Și atunci compania ne-a suspendat activitatea de la 1 aprilie, timp de 3 luni. Mii de angajați. Și din acel moment, pentru ce să mai rămân în Londra? Minimum 3 luni, să plătesc chirie 1.000 de lire, plus mâncarea, aș fi ajuns la 2.000 de lire”.
A decis așadar să vină acasă, în România, pentru că în Londra nu mai avea rost să rămână. A căutat toate variantele posibile, inclusiv să găsească un alt bilet de avion. Găsirea unui loc într-o aeronavă concura cu încercarea obținerii premiului cel mare la loterie.
„Se vindeau biletele de avion, Wizzair vindea cu 5-600 de euro, Tarom a ajuns să vândă un bilet cu 1.000 de euro. Celelalte, să vii pe Suceava sau Iași, la low cost, se vindeau cu 500. Oamenii au început să vină cu mașini. De-abia de acum vor începe să vină foarte mulți”
În jur de 200.000 de români ar urma să intre în țară, parte dintre ei vor ajunge și la Botoșani. Conaționalii noștri NU pleacă din statele unde munceau pentru că au nevoie de o vacanță. Pleacă pentru că este singura soluție rămasă. Cea mai puțin disperată.
„S-au închis toate hotelurile, restaurantele, pub-urile. Peste 200.000 de români lucrează în acest segment ospitalier din Londra. Lor li se adaugă oamenii care lucrau pe șantiere, în depozite sau fabrici. Au rămas toți fără job-uri. Majoritatea nu știu să aplice ca să primească toți ajutor de la stat. Oamenii sunt disperați. De asta vin acasă, în Anglia chiriile sunt foarte mari”.
Drumul din Anglia a fost ca o piatră de încercare. Un adevărat test de rezistență la oboseală, stres, așteptare, aceste sentimente fiind completate cu indolența și indiferența autorităților vizavi de acești oameni care dintr-o dată sunt priviți ca niște purtători ambulanți ai virusului.
A ajuns la frontieră la Nădlac. Nu a convins Poliția de Frontieră că ultima ordonanță l-a prins pe drum și în mod normal măsura pentru el ar fi trebuit să fie izolarea la domiciliu.
*FOTO - Data la care s-a pornit din Anglia
„E o nebunie, am stat 15 ore în vamă, plus am mai făcut 15 ore de la Nădlac la Bistrița. La intrarea în țară mi s-a spus: carantină. Și am spus, eu trebuie să ajung la Botoșani. Ei zic: nu, mergi să faci carantină la Bistrița. Un drum de 4 ore l-am făcut în 15 ore, e o nebunie, e disperare. Pe drum, am știut că e problemă. Cei de la Frontieră mi-au spus să rămân la Bistrița, acolo erau corturi amenajate. În fiecare județ se schimbau escortele. Eu am plecat pe data de 1 aprilie la ora 22:00 a României. Am ajuns pe 4 aprilie, la ora 22:00. Am făcut 72 de ore pe drum, la un drum care se face în mod normal în vreo 30 de ore”
*FOTO - Vama Nădlac
Autoritățile au decis ca botoșăneanul să fie carantinat la Bistrița, într-o pensiune. Ajuns acolo resemnat cumva, tânărul are parte de o nouă surpriză: reprezentanții DSP îi refuză cazarea și îl țin 12 ore într-o mașină, într-un colț al parcării.
Între timp, sunt adunați alți botoșăneni aflați pe drum spre casă, din diferite colțuri ale lumii. Unii dintre ei au fost triați în sala sporturilor din Cluj.
ISU Botoșani trimite o mașină după toți.
„Au trimis de aici de la Botoșani, i-au luat pe ăia din sala sporturilor de la Cluj, au mai luat un grup de la Zalău. Microbuzul ISU avea 15 locuri, când a ajuns la mine, pe mine m-a luat ultimul, erau toate locurile ocupate. Ca să nu mai rămân o noapte în mașină, am stat pe un troler. Care sunt măsurile de siguranță? Nici aer nu am avut”.
Drumul fiind liber, mașina ISU a ajuns repede la Botoșani. Între carantinați deja se știu discuțiile despre spațiile de cazare. Toți fug de Agafton și ”Rareș”, unde sunt cele mai proaste condiții. Se consideră norocoși cei care ajung la pensiuni sau hoteluri din oraș. La sosire, își pun hainele de drum în saci și le primesc mai apoi curate și călcate.
La Agafton cel puțin, nici vorbă de așa ceva.
Carantinații, fie că sunt oameni care s-au protejat în țările din care vin, fie că sunt și bolnavi, sunt cazați împreună. Câte doi, trei, patru în camere. Persoane care ajung în zile diferite, din locuri diferite. Unii s-au încuiat în camere și refuză să deschidă de teamă să nu le fie aduși alți nou sosiți și să se infecteze astfel unii pe alții.
Deși e cam greu, având în vedere că toaletele sunt comune. O mamă cu copil mic, ar fi rugat medicul DSP să nu îi mai aducă persoane străine în camere. I s-ar fi răspuns sec: „o să aveți timp să vă cunoașteți mai bine”.
„Oamenii sunt înnebuniți: nu vrem la Agafton, nu vrem la Agafton”
„S-a ocupat tot ce era mai bun în Botoșani și a trebuit să vin la Agafton. Eu am avut noroc, suntem doar trei persoane în cameră, deși folosim o singură toaletă. Riscul e mare. Sunt care stau câte patru sau cinci, șase. Care sunt măsurile de carantină? Au încercat să ne mai aducă pe cineva, noi ne-am închis cu cheia. Am înțeles, nu sunt locuri, dar care e carantina? Ei a doua zi au încercat să ne bage alți oameni. Așa mă îmbolnăvesc, mai bine mă duc acasă și stau la izolare”.
Imaginile într-o zi în carantină se derulează cu încetinitorul. Zilnic, în fața complexului vin tot alți oameni. Scandal. Sunt luați și duși în alte locuri având în vedere că persoanele ajunse deja nu mai acceptă chiriași noi în camere. Ieri, un alt grup de persoane a fost redirecționat către Trușești. Botoșănenii care vin de pe drum, obosiți, speriați și stigmatizați sunt tratați oricum, dar nu ca niște semeni.
Ambulanța vine cu regularitate la Agafton. Personalul medical poartă echipamentul de protecție specific cosmonauților. Fețele carantinaților se lipesc de geamuri. Pot doar să ghicească ce se întâmplă, nu li se transmite nimic. La întrebări sunt tratați cu dispreț.
„Jandarmii au venit, un echipaj, și ne-au spus, dacă nu vreți aici, vă ducem pe toți la spitalul 4. Vorbesc serios. Și asta trebuie să se știe. Majoritatea dintre jandarmi sunt disprețuitori, dacă încep oamenii să spună ceva”.
Spațiile de cazare sunt deja pline. Oamenii vorbesc că armata pregătește corturi militare și cei care vin din străinătate vor fi ținuți acolo.
Statul plătește pentru fiecare persoană aflată în carantină 230 de lei pentru cazare și alți 70 de lei pentru masă. Deși, absolut toți cei care vin din străinătate și care nu sunt neapărat oameni fără educație și din clasa de jos, ar prefera să stea izolați la propriile domicilii, înțelegând perfect restricțiile autorităților.
Și astfel, s-ar elimina aceste cheltuieli care în unele cazuri sunt inutile.
