După șapte zile consecutive de micșorare a ratei, municipiul Botoșani a coborât sub 3 la mie. Pentru prima dată după ce pe 27 martie Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) a adăugat noi restricții prin hotărârea nr. 18, incidența a scăzut la 2,99.
Aceasta nu înseamnă însă că de mâine se vor ridica măsurile adoptate de CJSU în ultima sâmbătă din luna precedentă.
Iar acest lucru nu se va întâmpla nici măcar dacă Botoșani ar ajunge la o rată sub 2 sau chiar 1 la mie.
Și aceasta pentru că încă din ziua în care CJSU a închis restaurantele, cafenelele, cinematografele, teatrele, sălile de spectacole și cele de noroc, prefectul, în calitatea sa de președinte al CJSU, a făcut public faptul că măsurile vor rămâne în vigoare timp de 14 zile, indiferent de evoluția ratei.
Sâmbătă, când s-au împlinit cele două săptămâni de la aprobarea restricțiilor suplimentare, municipiul Botoșani se afla la 3,50.
Ca atare, CJSU a hotărât prelungirea cu încă 14 zile a închiderii HoReCa și a celorlalte domenii de activitate menționate, menținându-se prevederea că măsurile rămân valabile independent de evoluția ratei.
În cazul Botoșanilor, este pentru prima oară când se aplică o asemenea decizie, în trecut, coborârea sub 3 la mie însemnând automat redeschiderea unităților din gama menționată.
De la intrarea anterioară a municipiului în ”scenariul roșu” legislația s-a schimbat și la precedenta prelungire a Stării de Alertă, cea din luna martie, Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) și apoi Guvernul au hotărât ca măsurile care se adoptă într-o localitate pentru prevenirea răspândirii bolii să rămână în vigoare timp de 14 zile, chiar și dacă rata se diminuează drastic și coboară sub 3 la mie.
Asta înseamnă că, în cazul în care rata la Botoșani se va păstra sub 3 la mie, cel mai devreme HoReCa, cinematografele și celelalte unități amintite se vor redeschide pe 25 aprilie, a doua zi după împlinirea celor două săptămâni de la aprobarea hotărârii CJSU de prelungire a restricțiilor suplimentare.
Aceasta cu toate că reciproca nu este valabilă, în sensul că, atunci când o localitate face pragul de 3 la mie, nu se așteaptă încă 14 zile, ci în maxim 48 de ore se adoptă noi restricții.
”Hotărârea 18 a CJSU a stipulat exact acest lucru, că pentru localitățile care se confirmă cu peste 3, măsurile se mențin pentru o perioadă de 14 zile indiferent de modificarea indicelui de infectare. Și eu mi-aș fi dorit asta, să fi lăsat la latitudinea CJSU-urilor”,
Prefect Dan Nechifor, președinte CJSU Botoșani.
Executivul ar fi impus această prevedere pentru a preveni apariția unor noi cazuri precum cel de la Cluj, când HoReCa s-a închis la doar patru zile după redeschidere fiindcă rata nu a scăzut foarte mult sub 3 mie și a crescut din nou peste acest prag în doar 96 de ore.
”Una dintre prevederile Hotărârii de Guvern privind prelungirea Stării de Alertă este aceea că, dacă se intră în scenariul roșu, măsurile se mențin pe o perioadă de 14 zile indiferent de modificarea indicelui de infectare (...). Mențin pe 14 zile pentru că nu-mi permit să deschid imediat deoarece ar trebui să mențin în continuare acele măsuri pentru ca acel procent să îl am la fel de bun și pe viitor. Și s-a și demonstrat acest lucru, cel mai bun exemplu este Dorohoiul”,
Prefect Dan Nechifor, președinte CJSU Botoșani.
Primul reprezentant al Guvernului în Botoșani speră însă ca relaxarea anunțată de prim-ministru pentru începutul verii să includă și renunțarea la obligația de a păstra măsurile restrictive suplimentare timp de 14 zile, indiferent de evoluția ratei de infectare
Dincolo de toate acestea, situația este încă una confuză. Marți, în Monitorul Oficial a apărut un ordin al Ministerului Sănătății prin care se stabilesc noile criterii care se iau în calcul la intrarea în carantină a unor localități și care prevede, printre altele, că în stabilirea incidenței cazurilor se ține cont și de vaccinurile administrate în respectiva unitate administrativ-teritorială.
Actul normativ în cauză a provocat însă cel mai mare scandal guvernamental de la învestirea actualului Executiv. Premierul Florin Cîțu i-a demis pe ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu și pe secretarul de stat Andreea Moldovan (cea care a semnat ordinul), pentru că nu l-au informat în prealabil și că a fost pus în fața faptului împlinit, aflând din Monitorul Oficial de respectivul ordin.
Alianța USR-PLUS, care deține portofoliul sănătății în actualul Guvern, a cerut imediat demiterea prim-ministrului Florin Cîțu.
Ca atare, rămâne de văzut dacă noul ordin privind intrarea în carantină va mai rămâne în vigoare.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024