Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava, pe urmele garanției Bulevardului Mihai Eminescu. După ce Primăria Botoșani a pierdut procesul de la Înalta Curte de Casație și Justiție, despre ceea ce s-a întâmplat în 2008 cu cel mai circulat bulevard din Botoșani, au început să se intereseze procurorii.
O adresă emisă de către DNA Suceava a ajuns la finele lunii trecute la Primăria Botoșani. Se solicită exact documentele care au stat la baza contractului de lucrări.
În interesul soluționării unui dosar penal din 2013, procurorii din cadrul DNA Suceava au solicitat copii ale contractelor de execuție lucrări, respectiv nr. 19114 din data de 27 iulie 2006 și nr. 21773 din 12 septembrie 2007. Ambele au fost încheiate între Primăria Botoșani și SC Compania Nova Construct SA Iași. Anchetatorii mai vor să analizeze și înscrisurile aferente desfășurării achiziției publice.
Nu în ultimul rând în adresa emisă Primăriei, procurorii DNA Suceava doresc să primească o serie de copii ale înscrisurilor reprezentând corespondența purtată de Primărie și societatea din Iași, în perioada 1 ianuarie 2008 – 31 decembrie 2010.
Lucrările de reabilitare ale Bulevardului Mihai Eminescu au avut o valoare de aproximativ 80 de miliarde de lei vechi și s-au încheiat în anul 2008. La nici un an de zile de la recepție, au cedat. Beneficiarul, adică Primăria Botoșani a somat constructorul să repare erorile din suma introdusă în contul de la BRD Iași sub formă de garanție. Banii, respectiv 600.000 de lei, au fost pe atunci scoși se pare de reprezentanții firmei Compania Nova Construct, a cărui patron, Dionisie Simionescu a decedat ulterior, în februarie 2009. Bulevardul a fost reparat în cele din urmă cu bani de la bugetul local.
O anchetă similară a fost derulată și la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, vizate fiind însă două femei, adică o salariată a societății Compania Nova Construct și o angajată a BRD Iași.
La Botoșani, prin ancheta de la DNA Suceava, procurorii vor cel mai probabil să știe dacă fosta conducere din mandatul lui Cătălin Flutur a întreprins toate demersurile necesare pentru recuperarea prejudiciului și dacă a existat o corespondență cu reprezentanții companiei, în acest sens. Mai sunt verificate și documentele care au stat la baza licitației prin care firma ieșeană a obținut contractul pentru modernizarea Bulevardului Mihai Eminescu.
Investiții făcute de echipa PSD în sistemul educațional botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două incendii NOAPTEA TRECUTĂ la Botoșani: S-a intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
COD GALBEN la Botoșani: Meteorologii avertizează asupra rafalelor puternice de vânt
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Accident grav în puterea nopții, doi tineri s-au izbit cu mașina într-un stâlp - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Liviu Ciobotariu, mesaj pentru Gigi Becali la finalul meciului: Nu-i cade bine
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024