Surpriză uriașă în economia botoșăneană. Afacerea ancoră a celui mai bogat cuplu de botoșăneni conform Top 300 întocmit de revista Capital a luat-o pe drumul falimentului.
Pe 12 octombrie, Iulian Căzăcuț, administratorul SC Doly Com SRL, a depus cerere la art.66 din legea 85/2014 privind deschiderea procedurii generală de insolvenţă, la solicitarea debitorului. Dosarul a fost înregistrat la secția de falimente a Tribunalului Botoșani, iar primul termen este programat pentru data de 22 octombrie.
Cel puțin privită din exterior decizia este una surprinzătoare, mai ales că firma în cauză tocmai face angajări.
CITEȘTE ȘI:
Doly Com Botoșani a ajuns în celebrul The Sun:Bogata şi puternica familie Căzăcuţ
Pe de altă parte, în 2013 SC Doly Com SRL a fost prinsă în vârtejul scandalului internațional a cărnii de cal, pentru ca în același an o fabrică din județul Ilfov care aparține firmei să fie distrusă într-un incendiu.
Afacerea din domeniul cărnii este controlată de soții Doina și Iulian Căzăcuț.
În România, apriximativ 90% din firmele intrate în insolvență au ajuns ulterior în faliment.
CITEȘTE ȘI:
4 botoşăneni, între care şi o femeie, în Topul celor mai bogaţi români- 45 milioane E
ANUNȚ Tribunalul Botoșani: Transferul unor mijloace fixe și obiecte de inventar fără plată
Gabriela Erdic
Apr 25, 2024
Sute de locuri puse la dispoziția tinerilor care vor să devină pompieri
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Șoferi de microbuz AMENDAȚI de polițiști după un control în trafic: Câțiva călători, dați jos
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Incendiu URIAȘ: O femeie din Botoșani a rămas fără acoperiș deasupra capului
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024